Pariez, pariezi, pariem

Când eram eu mică, exista 6/49 și Loto Pronosport. Taică-meu juca din când în când și la una, și la alta. Un bilet, 6 numere în 3 variante, nu cred că i-au ieșit vredată mai mult de 3 numere. Pronosport, 1-X-2, aici îi ieșeau câteva alegeri, niciodată îndeajuns ca să și câștige ceva. Dar juca cred din plăcerea jocului, din ideea aia că poate săptămâna asta e săptămâna mea, și-o să câștig și eu potul ăl mare, și poate. De asta joc și eu acum. De obicei cam o dată la câteva luni, 6/49.

Aș juca și Pronosport, dar noțiunile mele legate de fotbal se limitează la Duckadam și Hagi, știu  vreo două echipe românești, încă vreo 2 din afară și da, mă fascinează Huliganii. Dacă ar fi să pun un bilet, aș face ca atunci când aveam 6 ani și mă-ntreba tata dacă Steaua cu Rapid fac X, și-am înțeles de atunci că X înseamnă meci egal.

Când vine vorba de pariuri nu pot să mă obișnuiesc cu gândul c-au apărut și la noi agenții de pariuri. Multe. În care te duci, bagi un bilet, din surse sigure am înțeles că poți să joci minimum 2 lei și să-ți iei un 60, mai bagi un bilet, calculezi cota, vezi ce și cum și cu termeni din ăia de un gol jumate, care înseamnă că se bagă măcar două, da, am întrebat, dar m-am pierdut prin termeni. Pentru mine, singurele pariuri pe care le-am văzut sunt ori alea, în care doi pariază și al treilea taie pariul și de obicei se pariază pe-o bere, 10 lei sau care dă următorul rând, sau alea din filme, de obicei la cursele de cai. Și te uiți la cursă, și vezi dacă a ieșit câștigător calul pe care ai pariat tu.

Pariurile pe meciul de fotbal mi se par complicate. Poți să pariezi cine va da gol, când, în care repriză, în care minut, care echipă, care jucător, biletul zilei la fotbal, cine o să câștige, ce număr la pantof are ăla de dă gol, poți paria pe orice, oricum. Cu puțin noroc, chiar îți ies bani. Cu puțin ghinion, pierzi toți banii pe care i-ai băgat. Dacă ești deștept și nu te simți neapărat norocos, te limitezi la 2 lei pe zi. Dacă nu, îți poți pierde tot, de la casă la suflet.

Cred că m-a speriat teribil ideea pe care am văzut-o în multe filme, conform căreia și pariul poate fi dependență. Și e undeva cam pe același plan cu dependența de droguri și de alcool. Dacă nu știi să spui stop la timp, te prinde, te mănâncă, te roade pe dinăuntru și te termină. În mod ciudat, am cunoscut oameni care pariază pe sport. Fotbal, în principiu. Destul de mulți. Nici unul nu era dependent, nici unul nu era falimentat, nici unul nu părea să aibă nici măcar aceeași dependență pe care o am eu pentru țigări. Și, culmea, din 7 zile cu 2 lei, vreo 4 le câștigau.

Nu sunt pro pariuri, nu mă por declara împotriva lor. Pentru simplul motiv că n-am pariat niciodată la o casă de pariuri, n-am intrat în nici una, nu mi-am deschis nici un cont online și nu, nu pentru că mi-ar fi teamă, cum cred mulți, că ar deveni o dependență, ci pentru că sunt mult prea multe informații și variabile pentru cineva care chiar nu se uită la nici un meci, și care nu știe exact când e Cupa Mondială și când e aia Europeană, care știe doar că Oțelul e echipa din Galați, dar când vine vorba de Steaua și Dinamo se pierde, pentru că nu știe care sunt câinii roșii și care-i faza cu roș-albastru.

Pe de altă parte, dacă ar fi să pariez, în mod clar nu m-aș interesa despre cât de bună e echipa cutare, ce golaveraj are nu știu ce jucător sau care sunt șansele, la ce cotă se joacă sau cât aș putea câștiga dacă. Aș merge pe instinct. Nu pentru că instinctul meu nu mă înșeală niciodată, ci pentru că, măcar la primele 3 bilete pe care le-aș pune, aș avea încredere în norocul începătorului. La fel ca la pescuit. Mai târziu, probabil mi-aș dezvolta și eu o manie legată de meciuri și cine are mai multe șanse. 

Promit să dau de veste când pun primul bilet și dacă/cât am câștigat din el. Măcar să pot să mai bifez încă ceva pe lista lucrurilor noi de făcut într-o viață.