Cum să ții o dietă forțată

Și inevitabilul s-a întâmplat din nou. Au plecat ai mei și m-au lăsat stăpân pe moșie. Cu un câine, niscaiva găini și două mâțe crăcănate.
Viața e frumoasă când ești moșier, stăpân pe fermă și ai un întreg regat la picioare. Așa mă simt.
Păi, ce se-ntâmplă dacă nu binevoiesc eu să le hrănesc? Se sting de foame! Sau se sălbăticesc și o să vadă toată lumea la știrile de la ora 5 cum o gașcă de găini, păzite de-un câine nu tocmai maidanez și nu tocmai mic și conduse de două pisici violente au început să atace întregul Galați, în căutare de sânge, victime și, mai ales, mâncare.
Dar nu sunt eu aia. Eu îmi hrănesc și-mi tratez regește supușii, nu din milă pentru societate, din dragoste pentru supușii mei. Ce-ar fi un monarh detestat? Un monarh fără monarhie. Și mie-mi place să am gloata nerăbdătoare, care mă ovaționează când vin cu mâncare, care se gudură pentru că mă vede, care mă apreaciază și care n-ar putea supraviețui decât violent fără mine.

Buuun. Și-au lăsat ai mei haleu pentru populație. Să nu le lipsească nimic. Meniu diversificat. Să nu se plictisească.
Așa că mi-am închipuit că, fiind găinar șef și monarh din os regesc, învestit cu puteri depline asupra întregii moșii, se vor fi îngrijind și de mine. Pe bune acum, când pui pe cineva să muncească în locul tău, îi dai simbrie și mâncare. Eu așa știu. Simbrie n-am cerut, pe motiv de legături de sânge, dar deja îmi imaginam cum ajung eu la 12 noaptea acasă, deschid frigiderul, și acolo mă așteaptă cuminți niște șnițele, amabilă o salată de vinete, zâmbitoare o salată boeuf, răzvrătite antreurile de rigoare, bașca un tort cu cremă diplomat, cum știe doamna mamă că-mi place mie.

Ajung la 12 acasă. Deschid frigiderul. Nu, n-am văzut bine. Îl închid și-l deschid din nou, în speranța că ce-am văzut e doar un vis urât. Deci, îl deschid din nou. Gol. Gol cum l-a făcut mă-sa, gol cum l-au adus din fabrică, gol cum numai un frigider gol poate fi. Bine, recunosc pân` la capăt, era un borcan de castraveți la oțet, încă unul cu ceva gen bulion, un sfert de pachet de unt și 2 roșii. DOUĂ ROȘII!!
Știam de existența lor pentru că, în momentul în care am întrebat angelic dacă există cumva sfeclă roșie la borcan, doamna mamă mi-a răspuns nonșalant: Nu, dar sunt două roșii. Straight face, no comment.

Bun, și-acum mă-ntreb eu, frigiderul meu fiind atât de gol, animalele bine hrănite, ce se presupune că tre` să fac? Să atentez la haleul lor, sau să sacrific un supus, pentru șnițelele alea la care visez? Norocul lor e că nu-mi plac șnițelele din carne de supuși. Doar alea din carne de găini pe care nu le-am cunoscut și nu le-am hrănit înainte.
Mi-e foame.

Pân` la următoarea aventură, la bună vedere!