Jurnalul durerii - p.1

Îmi simt sufletul greu și distrus. În tăcerea nopții se aude doar mașina vecinului care dă găuri după găuri. Dilema mea majoră e dacă mai are pereți de găurit. Sau poate vine să mi-i găurească și pe-ai mei. Îmi simt sufletul greu și distrus. Nu mai țin minte unde mi-am pus permisul de conducere și asta e o întrebare care mă secătuiește de puteri.

Statusul meu pe facebook de ieri, în care-mi plângeam de milă și amenințam că-mi voi tăia venele pe muzică de Bach n-a strâns decât 3 like-uri și nimeni nu m-a întrebat de ce. Nimeni n-a vrut să mă consoleze. Nimeni nu mi-a băgat în seamă strigătul disperat după atenție. Mâine trebuie să găsesc ceva mai lacrimogen și mai disperat. Poate voi pune pe Twitter că sunt pe scăunel, cu ștreangul strâns de gât. Iau măsuri pentru o cămașă.

Înțeleg durerea adolescentului miop, care se simțea trist fără nici un motiv. Nici un motiv nu am, dar dacă n-aș avea activitatea tristeții adânc întipărită-n mine, ca un șut în fund, ce aș mai face? Cum mi-aș mai umple nopțile, și zilele, cu ce aș mai atrage? Până și Păunescu spunea că îi place mai mult când sunt tristă. Mă rog, când e ea, aia pentru care scria el, da` Păunescu e mort, deci pot pretinde că scrie pentru mine. Îmi însușesc tristețea și afectarea și mă plâng liniștită în public.

Zâmbesc hain când pică vreun fraier care chiar să mă creadă. Am o figură lungă și trasă, de parcă n-aș fi mâncat aseară juma` de pizza și trei beri. Nici măcar poftă de mâncare nu mai am, zic, gândindu-mă c-o să-mi iau și-o șaorma, după ce-mi trece publicul.

Cred că sufăr de depresie în trepte. Mai urc o treaptă, mă mai deprim puțin. Când eram mai tânără, oboseam de-abia la etajul 6; acum obosesc la 2. Așa, zi-mi că încă-s tânără, și dacă aș fi mai tânără aș fi minoră. Gâdilă-mi orgoliul. O să mă plâng mai cu stil dacă viitoare, poate puțin mai finuț. Prea tristețea mea voalată atrage.

Și mai am și-o maximă pregătită pentru mâine. Durerea absolută nu te-a cunoscut pe tine. Câtă profunzime. Mă mir eu pe mine de unde le mai scot. Prea genial! Dar îmi simt sufletul greu și distrus. Pârț!
Continuarea capodoperei, după ce mă simt bine în seara asta. După ce uit că trebuie să fiu deprimată și distrusă. În timp ce mai caut niște motive și inventez niște povești.
Ce bine e să fii boem! Pârț!

Pân` la următoarea aberație, la bună vedere!