La 1 an și ceva, mi-au pasat olița. Pe la 2 ani și ceva deja știam că nu iese nici un monstru din wc și-l foloseam regulamentar. Și cam toți din generația mea au pățit la fel. Au scăpat de scutece când de-abia învățau să meargă pe două picioare.
Da` nu, că vezi tu, că ce-a mers pe noi, nu mai e bun pentru orăcăitorii din ziua de azi. Că părinții vor să-i cocoloșească, să nu sufere micuții, să nu simtă lipsa nici unui căutat în coarne, să primească doar ce-i mai bun, nu ca noi o ciocolată pe lună și portocale la Crăciun. Total de acord. Până la un punct.
De ce nu-l înveți dracu` să folosească olița așa încât, la 2 ani, să nu mai stea în pampers? Ba chiar la 4 ani, c-am auzit și varianta asta. Și-am mai auzit și varianta conform căreia, ca să nu-l învețe cu olița, au țiplat toată casa, i-au scos pampers-ul și l-au lăsat dezlegat prin casă. Ăla își revolvă toate problemele în pantalonii fără amortizor, ăștia scot țipla și-o înlocuiesc. Că micuțului îi e teamă de wc și nu suportă olița.
Reluăm: ori ești tu retardat pentru că nu știi să-i explici că nu e animal să se balege pe unde apucă și, dacă nu merge altfel, să-l înveți ca pe mâțe la literă, dându-l cu nasul; ori e plodul cretin, și-atunci tot vina ta e, că nu-i acorzi îngrijire de specialitate.
Mie nu-mi vine totuși să cred că se nasc atâția plozi cretini. Și mizez pe faptul că ți-e lene, că n-ai chef, că e poate chiar puțin trendy să spui că tu încă dai bani pe pampers când hârtia igienică e mult mai ieftină. Sau că e la fel de trendy să te lauzi că, la 4 ani, e la fel ca plozii americani, cu probleme de personalitate, poate are chiar ADD, deci e un mic geniu, și uite câtă personalitate pe capul lui, refuză să folosească toaleta, cu toate că ne-am chinuit cu el ani la rând.
Sincer, nu e de laudă. Dacă-l mai ții mult în scutece, mă-ndoiesc că va mai fi la fel de amuzant când o să aibă 15 ani. Și ori o să fie puțin retardat, ori o să-și scoată într-un gest eliberator pampers-ul folosit, ți-l va arunca în față și-o să te-nvinovățească până la moarte că i-ai distrus viața. Și-o meriți.
Pune plodu` pe wc de la 2 ani. Oricât de inteligent și plin de personalitate ți se pare acum, că refuză, nu e inteligent și plin de personalitate. Pân` la urmă o să se obișnuiască și-o să-ți mulțumească peste ani. Cel mai rău lucru care i se poate întâmpla e să pice și să tragi apa. Stai calm, nu se duce. La 2 ani e prea mare să se ducă pe țeavă.
Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!
nu-mi lua olita daca pleeeeci
RăspundețiȘtergeremai lasa-ma sa stau pe eeeeaa