Aș scrie pe domeniul meu

Am prins vremurile când ceea ce scriai era scris cu creionul pe hârtie. Cu stiloul, pixul, ba chiar am avut și-o încercare de a scrie cu pana. Eșuată, pentru că penele mele se rupeau rapid și cam la 2-3 litere exista câte o pată de cerneală. Dar am încercat-o și pe asta. Cu orice aș fi scris, scriam pe hârtie. 

Am încercat scrisul cu dreapta, cu stânga, de la dreapta la stânga, cu majuscule, înspre stânga, stas, de mână, legat, dezlegat, codul morse, alfabetul arab, numește mania scrisului și eu am încercat-o.

Am umplut caiete mici, caiete studențești, agende, caiete din alea mari cu coperți de carton presat, carnețele, mulți copaci au murit din cauza mea.

Am scris pe orice, oricum, cu mania de a nu uita. De a nu lăsa nimic să treacă neobservat, de a zâmbi când o să recitesc, peste ani, poezii stupide din clasa a IV-a sau ”cugetări de valoare” și romantisme patetice din  gimnaziu.

Mai târziu am crezut că vreau să fiu jurnalist. De presă scrisă, evident. M-am jucat de-a jurnalistul și-am văzut că, oricât de mult ai vrea să crezi că da, jurnalistul nu spune adevărul. Nu poate să spună ce crede, nu are voie să spună ce-a văzut sau ce-a trăit, nu poate să fie liber. Jurnalistul e un câine în lanț. Și-am renunțat la lanț. Și la jurnalism de presă scrisă.

M-am întors la caietele mele, care s-au transformat în timp în documentele mele în word și tot n-am putut scăpa de mania jurnalismului. Dar jurnalismul ăla în care nu-ți dictează nimeni ce să scrii sau când. Jurnalismul ăla liber, pe care l-am văzut eu în filme, jurnalismul ăla idealizat, care e o împletire între jurnalist și scriitor, care n-are nimic de-a face cu apartenența politică sau cu interesele altora. Care nu ține decât de tine și de părerea ta.

De asta mi-am făcut blog. Ca să pot să fiu jurnalistul care-mi doream cândva să fiu, fără ca de asta să depindă salariul meu la sfârșit de lună. Să pot să scriu fără îngrădiri, să pot să râd de cine vreau să râd, să pot să plâng în cuvinte, să pot să mă enervez când e de enervat și să laud când e de lăudat. Fără să-mi spună nimeni ce să scriu, cum să scriu, până când să scriu.

Mi-am făcut blog ca să nu mai moară copaci pentru maniile mele. Să nu trebuiască să dau din mână-n mână caietul cu pagini scrise mărunt, să nu trebuiască să mai inventez un alt stil de a scrie, să am locul ăla, doar al meu, în care pot spune exact ce vreau, în maniera pe care o aleg eu.

Deocamdată-s pe blogspot. Am fost de la bun început acolo, și-a existat o perioadă în care spuneam că nu m-aș muta. Oamenii nu se schimbă; se maturizează. Acum vreau domeniu. Un domeniu care chiar să fie al meu, să nu depind de extensii, terminații, redirecționări. Vreau să fac legea pe blogul meu, vreau vizibilitate, vreau expansiune. Și asta nu se poate fără domeniu.

De ce aș alege namebox? Sincer, în primul rând din cauză de preț. În al doilea rând pentru că oferă suport tehnic 24/24, și cel puțin la început chiar aș avea nevoie de ajutor. Nu mi-s geniu tehnic. Uptime, back-up, bani înapoi în 30 de zile, acum fac reclamă.

La fel de sincer spun că, în momentul ăsta, aș alege namebox pentru că oferă Domeniu.ro + Găzduire Advanced SSD și Domeniu.com + Găzduire Beginner pe un an ca premiu 2 și 3. Habar n-am care e faza cu găzduirea, cine e mai bun decât care, nu știu decât blogspot-ul, deocamdată. Deci da, i-aș alege pentru că mi-ar oferi posibilitatea să-i încerc.

Și da, la concursul cu pricina, există și premiul I, un ipod shuffle, da` eu particip pentru 2 sau 3, deci baftă celorlalți pentru locul I!