.

joi, 14 noiembrie 2013

Harta roșie



Singura amendă pe care am primit-o a fost pentru că n-am traversat pe la trecere. Primul salariu, prima amendă. De-atunci traversez doar pe trecere.

Accident mortal pe trecerea de pietoni. Adică aproape pe trecere. Lângă stâlpul de semafor. O mașină a intrat în alta, care a omorât o persoană care aștepta regulamentar verdele.

Pe trecerea de pietoni, în fața mea, o mașină a intrat într-o femeie cu copil în brațe. Femeia a fost ok, copilul a făcut un salt în aer și s-a auzit cum s-a rupt ceva, acolo.

Am văzut persoane trecând – pe trecere, într-adevăr – dar la centimetru de autobuz. La mustață de sicriu. Pentru că se grăbeau și era prea greu să aștepte câteva minute pentru a traversa în siguranță.

Dacă înainte cele mai multe accidente mortale de care auzeam erau undeva, între localități, sau pe drumuri naționale, din ce în ce mai des aud de accidente pe trecere. Cu sau fără semafor. Se conduce prost, se conduce repede, se conduce fără ideea că, din vina ta sau din vina altuia, poți muri. Sau poți omorî. Se traversează rapid și aventuros, de parcă e un concurs de cine pe cine evită.

Cu sau fără asigurare, dacă e să fie mortal, accidentul tot tu îl plătești. Șofer sau pieton.

În ordinea asta de idei, pentru București există deja harta celor mai periculoase treceri de pietoni, realizată de RCA-Ieftin.ro, în baza datelor obținute de la Poliția rutieră, pe anul 2012. O hartă înroșită de numărul accidentelor, răniților, morților. 
Teoretic, ar trebui să te facă să te uiți și-n stânga și-n dreapta înainte de a traversa, frumos și cum ai învățat de la școală, măcar în punctele alea. Practic îți arată că în orice punct ai traversa, nu ești invincibil.

Nu contează din vina cui, nu contează nici măcar când sau cum,  harta aia îți arată că, fără un minimum de atenție, poți deveni o cifră roșie pe-o hartă. Și-atât.

2 comentarii:

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger