My unusual me

Ziua în care mi-am vărsat ibricul cu cafea peste mână a fost una obișnuită. Cafeaua era multă, amară și fierbinte. Mâna mea n-a reținut decât ultimul aspect. Pentru că orice zi bună începe cu o cafea fierbinte.

Mă trezesc, mă-ntind bine, pocnesc mai ceva ca mobila veche în nopțile cu furtună, PAC! cârcelul. La degetul al doilea de la picior. Care-i the devil. Cârcel din ăla de nu-ți mai poți mișca piciorul. Îmblânzesc fenomenul care cică-i lipsă de nu știu ce magneziu sau fier sau calciu, dau să mă ridic din pat, amețeală. Parcă mă ține puțin și-n partea dreaptă. Stai să vezi că fac infarct! Săraca de mine, atât de tânără, în floarea vârstei, cum să mor de inimă? Și nu de inimă rănită, de inimă leneșă. Nu, nu, nu, asta nu se poate întâmpla. Tușește, Camelia, că așa eviți infarctul, ia-ți haina ta și umblă. Și umblu, că tocmai am scăpat din ghearele morții.

Când nu-mi prind degetele la șifonier, tre` să le răzui neapărat de vreun perete, c-am alunecat pe orice și, ca să evit căderea, m-am sprijinit de perete, da` peretele era zgrunțuros și eu nu prea știu să mă sprijin, deci am monturi julite. Dacă nu e nici asta, atunci clar trebuie să mă lovesc de birou pentru că am calculat nasol distanța. Sau să dau cu genunchiul în colțul de la birou, exact în punctul ăla care te paralizează pentru un moment. De fapt, și-n cot e unul. Am calitatea rar întâlnită de a nimeri exact punctele alea când mă lovesc. Sunt unică, știu.

Tușesc. Că asta fac eu de câțiva ani încoace. Plămânii cică sunt intacți, da` eu tușesc mai ceva ca Madrigalul la prima repetiție. Oare mor? Iar? Îmi fac mental testamentul. Laptop-ul ia-l tu, te rog! Și tricourile. Și cămășile. Nu le lăsa pe mâna barbarilor. Tus-tus! Hrrrr-brrruum-bruummm! (Da, tusea mea seamănă cu un motor stricat.) Mai bag o țigară și trece. Buun, am scăpat și de data asta. Testamentul rămâne valabil.

Mai un umăr de perete, mai o febră musculară, electrizează-te de scaun, stai departe de prize, frige-te cu cafeaua, bea nașpa gura aia de bere, adaugă o vânătaie, dormi pe mână până amorțește bine, bine de tot și dup-aia să trebuiască s-o muți cu cealaltă mână pentru că altfel nu te ascultă, ei, the usual stuff in every usual day of my unusual me. 

Pân` la următoarele aventuri, la bună vedere!