Timid Camelia scria

Am gesturi scurte, bruște. Am gesturi de cartofor de-abia intrat în lumea cărților, care nu știe cum să blufeze, care nu știe cum să ridice o carte fără s-o arate celorlați, care nu știe că să fii cartofor e o artă înnăscută. Nu devii cartofor, te naști cartofor. La fel cum, dacă ești pisică, nu-ți garantează nimeni că nu vei dărâma nimic când treci printre paharele pline. Pisica mea nu dărâmă nimic când trece suplă printre pahare cu picior.
Eu dărâm tot. Iau fiecare colț de casă, mă lovesc de fiecare dulap, mă împiedic de fiecare fir. Sunt cartoforul nereușit, dintr-o familie cu sânge de cartofori.

Cartofori? Nu.
Străbunicul se răsucește în mormânt. Negustori.
Frate-meu s-ar răsuci în mormânt dacă ar ști că nu nimeresc din prima yala cu cheia. Noroc că frate-meu nu-i mort și noroc c-am învățat să pipăi yala cu degetul.

Am gesturi bruște și ușor violente. În viața celor care mă cunosc și-n viața mea. Când nu pot să aprind lumina fără să nu lovesc ostentativ întrerupătorul, când nu pot închide ușa fără să nu fac zgomot, când merg pe podele apăsat și dureros. Pentru ele. Sunt violentă în imaginația celorlalți și-am fost întrebată cu cine m-am bătut când aveam zgârieturi pe monturi. Zgârieturi explicabile, multiple întrebare. Aceeași.

Morbid îmi place statutul meu. Morbid zâmbesc și alimentez zvonuri, nedezmițindu-le.

Doar eu-mi știu tăcerile. Doar tu-mi cunoști tăcerea. Doar din zâmbet vezi că nu-i adevărat. Restul văd în zâmbet aprobarea. Eu dau ironia.
De când am avut primul ochi vânăt pentru că m-am lovit de pat, am învățat că degeaba negi. Toți vor crede ce vor și-ți vor crea legenda fără să fie legenda ta. O accepți așa cum accepți nota bună luată pentru că ai copiat. Ai vrut să copiezi, nu negi. Și nota și legenda sunt false. Le accepți pentru că nu-ți afectează viitorul și pentru că tu știi cine ești.

Și-mi plac versurile tradițional făcute în română. Nu toate, unele. Dacă traduci ce zic cântecele de dragoste dintr-o altă limbă, or să sune fad. Fals. Pe astea măcar nu trebuie să le traduci. Vorbesc în limba mea. Nu traduc, iau de-a gata. Și când traduc, traduc școlărește, timid. Nu mai gândesc în alte limbi, nu mai scriu în alte limbi. Scriu brut. Gândesc tandru. Nu scriu cum gândesc și nu gândesc cum scriu. Traduce tu asta. În ce limbă vrei. O să sune la fel de dizgrațios și la fel timid. Și-ai să râzi la fel de tare, imaginându-mă timidă.
Timid Camelia scria.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!