Cum bani știu exact câți am și copii n-am de gând să fac, m-am gândit să număr copiii, că tot e atmosferă apocaliptică și vineri dimineață fiindcă eu tre` să ajung la muncă.
Fiindcă e dimineață, eu vorbesc mult.
Fiindcă e vineri, vorbăreala mea o să treacă ziua mai repede. Nu cere coerență, că e matinalul prea matinal și până și melodiile le aud în reluare.
A, și fiindcă s-au spart vreo două oglinzi ieri, azi e apocalipsa.
Eu am zis c-o să vină. Nu m-a băgat nimeni în seamă. Eu tot ziceam, și maiașii au zis, da` pe ei îi crede lumea, pe mine nu. Da` ce au, mă, maiașii în plus față de mine? Ba chiar au în minus, că nu mai sunt. Da` nu, mă, credeți-i pe ei, că Camelia oricum bate câmpii și vorbește-n dodii.
Deci a venit apocalipsa. Plouă, e frig și vreau să-i bat pe toți ăia care și-au dorit să treacă vara. Să le fac guler din umbrelă. Să-i sugrum cu șireturile de la galoși. Nu că aș avea galoși sau galoșii șireturi, dar e postarea mea și pot să scriu ce vreau eu.
Eu nu zic că e apocalipsa aia finală, sau c-o să țină prea mult și-o să murim cu toții. Asta doar dacă nu ne triază Noe și vrea să ne ducă pe arcă. E știut faptul că a dat-o-n bară ultima dată, și-a uitat de unele persoane. Pentru lămuriri, citiți episodul cu dinozaurii. Plus că nimeni nu mi-a putut explica cum a stat el și-a triat femelă și mascul la râme și la girafe. Și cât ditai țarcul a trebuit să aibă pentru girafele alea.
Deci nu spun că-i apocalipsa finală. E una mai mică, așa. Un fel de prefață. Să-i spunem introducere. Serios, să se uite cineva acum pe fereastră. Uite, zboară frunzele. Ce frumos plouă. Uite și-o oaie care zboară, că-i vânt și toamna vântul e puternic. Ce-i așa ciudat să vezi o oaie care zboară?
Dar da, număr copii. Copilul care mă stresează - 1. Copilul ăla care nu se mai oprește din țipat, pe care nu știu cum îl cheamă și nici cum arată, dar căruia îi recomand dop - 2. Copiii care se duc la grădi - 3. Copiii minune care la 3 ani deja au veleități de geniu - 4. Copiii femeilor borțoase - 5.
Mai departe m-am plictisit de numărat.
Am zis eu că vine apocalipsa. Nu-s guru degeaba.
Pân` la următoarea manie, la bună vedere!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu