Ultima chestie îmi recomanda masaj cu ulei de susan. Că te face, că devii, că vei străluci. De unde pana mea iau eu, la 12 din noapte, când îmi vine ideea de a mă hidrata, ulei de susan? Merge și cu ulei de floarea soarelui? Normal că nu merge! Ar fi prea la îndemână. Doar dacă nu vreau să devin un drăguț cartof prăjit, rumeior și atrăgător. Nehidratat și delicios.
Îndrăznește să fii sexy! Asta e reclamă la lenjerie. N-are nici o treabă cu uleiul de susan. Doar dacă nu e o conspirație mondială care să te facă să alergi după uleiul de susan și să primești ca premiu ceva lenjerie. Nu-nțeleg de ce trebuie să îndrăznești. Îndrăznește să faci ceva ilegal. Da` să-ndrăznești să fii sexy? RRRR, baby! Am îndrăznit să fiu sexy. Forgive me father, for i have sinned. Deja dacă folosești magazinul ăla, s-ar putea să fii arestată în mai multe emisfere pentru că nu e ceva ce-ai făcut natural și benevol, ai ÎNDRĂZNIT!
Și mai trebuia să mai găsesc și ulei de cătină și-un avocado ca să fiu genială toamna asta. Mă vizualizez ducându-mă la consignație, uitându-mă cu un ochi critic la frigiderul plin cu bere, aruncându-mi un ochi și la rafturile pline de pufuleți și cerând emfatică un avocado și niște ulei de cătină. S-ar putea să țină figura. Și-apoi să-mi caut alt magazin de la care să-mi cumpăr țigări.
Da` lasă că m-apuc eu să-mi fac plantație de susan și avocado, și-o să am cutii și cutiuțe pline de chestii cu nume ciudate dar care te întineresc peste noapte. Și-atunci or să vină vecinii nocturni cu pofte de hidratare la mine, să le salvez pielea. Lasă-lasă. Nu azi. Nu mâine. Curând. Când îmi aduc aminte.
Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!
Da-le naibii de uleiuri, Camy; ca eu mai am putin si o iau rara! Doctorita la orl mi-a spus sa-mi picur in rat ulei de catina si vitamina a uleioasa (ca ajuta la deviatia mea de sept); de la farmacie mi-au dat ulei de migdale sa-mi dau pe fata sa ramana tanara si frumoasa (ca si cum fata MEA mai are vreo sansa, pffff).
RăspundețiȘtergereUlei de masline imi pun in tot ce misca si se numeste salata, iar ulei de struguri inca nu am gasit! Uite cum ajungem noi plafar ambulant!
long live the oil!
Ștergere(te alinți, da` mă fac că nu văd)