Plus că pot scăpa foarte ușor, dacă nu nimeresc o nuanță exact pe gustul gagicii. E ceva de genul ”mi-am dat interesul, vezi, dar cum sunt bărbat am dat-o-n bară pentru că nu deosebesc nuanțele”.
Plus că e și o componentă macho acolo. Cum să recunoști public că, de fapt, ai o idee foarte clară despre mov, levănțică, lila, violet? Păi, asta e ATÂT de gay! Mai degrabă ridici nedumerit sprânceana când vine vorba de culori, decât să te amesteci în polemici curcubeice.
Plus avantajul de a nu fi târât prin toate magazinele în căutarea rochiei perfecte, cu nuanța perfectă și-n sfânta cruciadă a pantofilor care să se potrivească. Orice bărbat va fi scutit de corvoadă dacă sesiunea de cumpărături presupune permutări și combinații de 3 culori luate câte 6.
E biletul de învoire perfect. Poate bea o bere liniștit, în timp ce gagica e iuhuuu! shoooopppiiing!
Mai cred și că nu dau foarte mare atenție la ce blablabla ea acolo la un moment dat și, ca să se scoată, invocă motivul cu nuanțele. Nu, el a fost foarte atent la ce culoare îți dorești să aibă bluzița aia; faptul că n-a luat-o, nu înseamnă că se gândea la orice altceva și auzea bzzzz...bzz....bluzăăăă....bzzz...culoare...hhrrr...blablublibliblublu...bluza de culoarea bbzzzz, da, dragule? Înseamnă doar că el, săracul, e bărbat și-i e genetic imposibil să distingă între albastru și verde.
E la fel cum ai spune că-i genetic structurat să nu spună ”te iubesc”. Îmi pare rău, Taxi, da` nu-i așa. Nimeni nu-i structurat genetic să nu spună două cuvinte sau să nu recunoască culorile. Nu vrea, a suferit un șoc, îi e silă, lehamite, vrea să se scoată, orice, dar cromozomii n-au nimic de-a face cu asta.
Frate-meu știa exact ce culoare să pună lângă ce culoare pe femeia de lângă el.
Colegul mare și fioros se pricepea la nuanțele de ruj pentru prietena lui.
Bucur n-a greșit niciodată vopseaua de păr pentru Doamna Mamă.
Mai vrei exemple, argument genetic? Mai am.
Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!
Dude...
RăspundețiȘtergereduuude!
RăspundețiȘtergere