Peace, bro!

Uneori mă simt ca Marele Rastafarian. Îmi lipsesc dread-urile, hotărârea de a mă purifica în fiecare zi, căciula aia colorată și marijuana. În rest, SUNT Marele Rastafarian. Până la un punct.

Eu-s cu nasul pe sus tot timpul. Că așa sunt eu. Chiar și când nu sunt, tot par. Defect genetic. Și n-am nimic cu ăștia care-s și ei cu nasul pe sus tot timpul. Îi înțeleg, fraternizez cu ei, ne ignorăm pasional sau ne ciondănim zgomotos. Trece și o luăm de la capăt.

Da` nu-i pricep pe ăștia care-s cu nasul pe sus vreo două zile după ce li se-ntâmplă anumite chestii, și-apoi revin cu nasul în pământ.
Afli că ești însărcinată. Când revii între muritori, câteva zile - până-ntr-o săptămână - ai așa o aură de nepenetrat. Intangibilă ești. The fuck? Nu ești aceeași persoană ca și înainte? Nu cu tine împărțeam o țigară și făceam caterincă pe rupte? Ce-i cu impresiile astea? Tot tu ești. Da` schimbarea e evidentă. Ești mai grea, calci mai apăsat, eventual garderoba e schimbată să dea bine pe o doamnă. Să nu te mai recunosc, stuchi-te-ar mâțele! Aura aia durează o bucată de timp. Presupun că vine ca cadou de babyshower, cu termen de garanție. Expiră rapid, când realizezi tu că ești aceeași. Da` greutatea aia de câteva zile mă bagă-n ceață. Îmi disturbă zen-ul rastafaric.

SAU îți iei carnetul. Muamă, ce realizare! Alura à la Stallone când a scăpat planeta de la pieire, nasul sus, sus de tot. Dacă n-ai grijă, o să zboare și-o să-l cauți ca Michael Jackson, prin arhive.
SAU termini facultatea. Festivitatea de absolvire. Mami, tati, buna și-nc-o droaie de rubedenii, mândrie c-ai terminat, mamă, și-ai o diplomă, și nu mai e nimeni ca tine. Și te simți mare. Important. Rupere. Da` asta se-ntâmplă acolo. În ochii mei ești aceleași. Mie nu-mi pasă că tu ai terminat facultatea. Numai în an cu tine au mai fost câteva sute. Ești un nume pe o listă.

De ce o zi, două, trei, ai nimbul ăla deasupra capului? Mulți avem carnet, mulți am terminat o facultate, nu ești mai special. Nu te distingi în mulțime. Nu-ți scrie permanent în frunte nici unul dintre evenimente. Decât dacă ți-l tatuezi, ceea ce ar fi prostie totală. Și-atunci?
Să-mi explice cineva avânturile astea parțiale, urmate de o revenire la capul în pământ că eu, de la înălțimea nasului meu, n-o pricep. Cu, sau fără motiv.

Mă-ntorc la gânduri de dread-uri azi. Mâine, posibil să vreau să mă rad în cap și să fiu într-o dispoziție nazistă.
Peace, bro!

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!