.

sâmbătă, 2 iunie 2012

Ghost blogs

Când m-am apucat de blog, n-aveam idei de-mbogățire sau de faimă. Știam doar că trebuie să scriu. Exorcizare. Am prins pe rând importanța link-urilor, cum se traduce SEO, de ce e bine să-ți faci reclamă și alte nimicuri de genul ăsta. Și-am scris în continuare pentru că altceva nu știu să fac. Nu știu să desenez frumos, nu știu să cânt, n-am veleități sportive și, cel mai important, mi-e prea lene să fac orice altceva. Cu nervi, cu nostalgie, cu speranțe, cu dorințe. Ale mele toate.

Am încă persoane pe care le citesc de când m-am apucat de scris. Cu care-mi încep diminețile. Câteva. Pentru că, rând pe rând, celelalte au dispărut. Mulți din cei care mă făceau să râd sau cu care fraternizam. On-line, din spatele monitorului.
Din ce în ce mai des fraza aia care spune ”Blog negăsit! Blogul pe care îl căutaţi nu există. Totuşi, numele este disponibil pentru înregistrare!” Sau bloguri lăsate-n paragină. Persoane care n-au mai scris de luni de zile. Anul. Un an și ceva. Dar care, înainte, dădeau măcar o dată pe săptămână un semn. Și-acum, nimic. Nici un rând, nici o poveste, nici o dorință.

La fel ca orașele-fantomă. Locuri unde au fost oameni, acum uitate. Exact cum le-au lăsat. Simți încă rândurile calde și pauza de după. Totală. S-au îndrăgostit, s-au căsătorit, au născut, și-au schimbat job-ul, au crescut, s-au dematerializat din scris. Oricare explicație e plauzibilă. Dar din ce în ce mai mulți.

Și, de fiecare dată când găsesc ceva bun de citit, nu pot să nu mă gândesc că dependența pe care mi-o creează, cel mai probabil nu va dura mai mult de câteva luni. Scrisul care m-a atras va deveni pentru el/ea element secundar. Îl va uita și va trece la chestii mai importante. Probabil va zâmbi când își va aduce aminte că a avut un loc unde scria constant și oameni care-l citeau la fel, și va trece mai departe. Pagini trecute. Ale plictiselii valuri.

Să părăsesc Erase-Rewind-ul? Doar să-l închid de tot, cu epitaf, și-nmormântare și pomană. Dar să-l las de izbeliște? Să fie o epavă-n mijlocul internet-ului? Niciodată.
Și, dacă l-aș închide, aș fi sigură că niciodată altul nu va mai fi. Nici un altul luat de la capăt; stop cuvintelor pentru totdeauna. Măcar n-ar fi oraș fantomă. Ar fi un loc unde, odată, demult, cineva scria nimicuri citite-n fugă sau în diagonală. O parte din mine.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!


6 comentarii:

  1. si Detroit , asa parasit , inca are frumusetea lui :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu mă gândeam mai degrabă la ceva gen Prypiat :)

      Ștergere
  2. nu mai scrie despre asta, sună mult prea trist... tu n-ai voie să-l închizi. niciodată. da? pentru că asta ar însemna să-mi pierd o mare parte din lumea mea: ținutul magic în care cuvintele stau așezate întotdeauna în cel mai perfect mod; unde nu soarele dă lumină și căldură, ci un zâmbet mare, mare; unde mă pot refugia când sunt supărată sau tristă; unde știu că pot să-mi iau gărgărițele, pisicile, oițele și ce mai am eu, și să mă ascund prin postările tale, sau, dacă mă plictisesc, putem să ne jucăm de-a prinselea printre rânduri...
    citesc mai multe bloguri și-mi plac mult, sunt scrise foarte bine, cu talent, sunt ale unor oameni care se vede că știu ce fac. dar aici cred că e singurul loc unde mă simt, nu știu, oarecum ca acasă... e ca "o parte din mine" desenată în cuvintele tale...:)
    n-o să-l închizi niciodată, da? :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Hehehe, la mine in Blog and Roll e plin de viata, n-au loc blogurile fantomatice :) Ai de la mine o nominalizare, dar si o leapsa cu amintiri din copilarie.

    Te bagi la leapsa sau la un comentariu?

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger