Let it rain

Țigară dimineața. Sau ultima țigară înainte de a adormi. Noaptea mea, dimineața celorlați.

Să plouă cumplit. Să plouă romantic. Să plouă ca atunci când ploua în parcuri uitate de lume și ne-am înghesuit sub o streașină strâmtă și-am împărțit aceeași bluză și ție ți-era frig. Frig de ploaie, frig de mine.
Să ningă, zăpada ne-ngroape. Nu râde, nu-s Bacovia și uneori aș vrea să fiu.

Țigară fumată cu sete. Probabil plouă, probabil dormi.

Cuvintele vin după ce sting lumina. Le e rușine de zi? Cuvintele n-au rușine. Oamenii au. Oamenii roșesc când trebuie să spună cuvinte. De cele mai multe ori, nespuse. Doar în gând. În gând poți spune orice. În gând nu contează. Doar rugăciunile și dorințele se pun dacă-s puse în gând.

Să plouă, să noapte. Ca-n filmul ăla în care ea n-are umbrelă, și intră și cere o cafea până să treacă ploaia. Ca peste pălăria lui Humphrey Bogart. Ca peste florile alea, pe care nu le cumpără nimeni, pentru că nimeni nu le taie și sunt cele mai frumoase flori de câmp tocmai pentru că-s acolo.
Să plouă până adorm, să plouă după. Și dimineața să-mi fumez țigara pe soare. Dimineața mea, prânzul celorlalți.

Pân` la următoarea furtună, la bună vedere!