Happy pride

Iunie a fost declarată luna pride-ului de prin 2000. Și normal c-au adoptat-o și românii, că și ei e în rândul lumii. Nimic de comentat la faza asta. Ok, gay pride, hurray, paradă, activități, proiecte menite să facă legătura mai strânsă între ”membrii comunității”, d`astea. Și n-am nimic până în momentul în care nu se trezește cutare că vezi tu, lucrurile n-or să se schimbe niciodată dacă nu participă destui la cea paradă, că e momentul să ieșim în stradă și să arătăm că suntem, vrem, putem. Că fără implicare n-o să fie niciodată altfel, și comunitatea gay o să fie privită cu suspiciune și dezgust.

În primul rând eu nu simt că aparțin unei comunități. Nici măcar spirit de echipă n-am, darămite sentiment de apartenență. În al doilea rând, nu-mi place circul. Dacă vreau să văd clovni, mă duc la circ ca spectator, nu defilez pe stradă lângă ei.
Pentru că la noi s-a-ncercat introducerea unei parade liberale și nonconformiste, înainte de a educa vecinii și bunicile că diferența dintre tine și ei e doar o opțiune care nu-i afectează. Și s-a băgat imaginea violentă a travestitului bărbat, eventual de vârsta a doua, machiat strident și cu pene de Rio ca imagine definitorie pentru comunitate.
Cine-o să te ia în serios când arăți ca adus direct de pe centură? Cine-o să te creadă că ești capabil să iubești, să crești un copil sau să stai la coadă la pâine lângă el, când arăți ca o cocotă?

În loc să apară comunitatea în blugi și-n tricou pentru a stabili o dată pentru totdeauna că nu avem 3 capete și 6 mânuțe, că nu mâncăm copii vii și nu sprijinim pedofilia, că gay poate fi și persoana în rochie pe care n-ai bănui-o nici într-o mie de ani, și domnul la costum care-ți pledează cazul în instanță, se face tam-tam pe paradă haotică și grotescă.

Și pentru că sunt mulți care nu participă, ghici cine pică de vinovat pentru imaginea bizar creată.
Păi, scuză-mă, eu n-am nimic de-a face cu ce se prezintă pe sticlă. Imaginea care se prezintă e imaginea care se vinde. Și n-o să se vândă imaginea mea. O să se caute show și țipător. Și-atât timp cât asta o să dureze, n-o să mă vezi la nici un pride. Pentru că nu e mândrie să fiu exponat de muzeu, și nu e mândrie să-mi iau o cărămidă din neutralitate, și nu-i mândrie să fiu întrebată dacă mă transform noaptea în altă persoană doar pentru că nu-s hetero.
Mândrie e atunci când lumea mă apreciază înainte de a ști că-s gay; când nu mai contează ce fac în dormitor, contează cum gândesc în public; mândrie e când nu mi se lipește afișul în frunte și când imaginea mea nu se mai suprapune peste cea de can-can. Aia-i mândrie.
Și când parada va fi și mândria mea, atunci voi participa. Până atunci, pas.

Pân` la următoarea manie, la bună vedere!