.

vineri, 15 iunie 2012

Sex @work

Ugiugiu, gucigucigu, giugulucu pisoiaș, motănel și pisicuță. Ce să dea mama lui să pape? Ce vrea băiatu` bun și mânca-l-ar mama de băiețel, pupa-i-ar mama duda lui, dă la mama să pupe dulce.

Serios? Cu d`astea vii lângă mine-n public? Nu, nu-i vorba de plodul din dotare, e dictai găliganul care ți-e prieten sau deja soț. Și tu-ți porți drăgălășenia prin telefon, exact în urechea mea, eventual când încerc să mănânc. Da` se poate așa ceva? Da` nu te gândești că numai tonul tău îmi întoarce stomacul pe dos? Și mai bagi și babytalk-ul, și diminutive, și deja mă simt ca-ntr-un univers paralel, în care ăla din Saw are boală doar pe manifestări de genul ăsta, și lumea e deodată salvată de tot ce e sugarhoneybunnycutiepie.

La ce pot eu să mă gândesc când tu-l întrebi ce vrea să PAPE bun? Ia zi. Clar te vizualizez deja în variante în care nu vreau să te văd, pe cale de a te dezbrăca și a face naughty things, și nu-i o imagine plăcută, mai ales că nu-mi place de tine neam și prima dată când te-am văzut m-am întrebat dacă n-ai vreun sindrom ciudat, gen trisomia 21.

Sincer, colegii de muncă n-ar trebui să pară că au viață sexuală. Mai ales unii dintre ei. Da, știu că au, dar e cel mai bine s-o păstreze departe de mine. Nu de alta, dar intervin și alte întrebări? Dudă? Ce-i aia dudă și de ce o denumește așa? Coaptă, necoaptă, roșie, albă, vineție? Ce-a pățit de-i vânătă și, mai ales, de ce trebuie să știu eu că tu-i pupi duda lui vânătă? Brrrr!

Chestia asta e cam la fel de spooky ca gândul că eu sunt rezultatul direct al faptului că Bucur și Doamna Mamă au făcut sex. Au făcut sex? Brrr! Părinți jucându-se de-a barabarabiriri e mai mult decât mintea mea poate concepe. Și mintea mea poate concepe multe. Partea aia e blocată. Prefer să mă gândesc că au făcut-o o dată, am ieșit eu, și dup-aia nu s-au mai văzut never în costum de Adam și Eva. E mai sigur pentru sănătatea mea mentală și prefer să evit să mi-i imaginez. Mama în costum de piele și bici, tata lingându-i tocul. Yaaaaack!

Vezi ce-ai făcut acum?  Cum mai îmi scot eu imaginea asta din cap? Cum trec mai departe? Și-i numai vina ta, c-ai început cu drăgălășenii ciudate la muncă. Ia-ți telefonul și vorbește-n baie, departe de mine. Am minte bolnavă și mi-e frică s-o folosesc. Te implor, pupă-i ce vrei tu acasă, sau trimite-i un mesaj, dacă nu vrei să vezi cum îmi iese creierul pe urechi și cum sângerez prin ochi. Te rog.

Pân` la următoarea manie, la bună vedere!

9 comentarii:

  1. :))))))))))))))de acord la faza cu parintii. si eu am senzatia ca au facut-o o singura data, am iesit eu si gata :)))))))cat la cea cu gigili-mighili, ce sa-ti dea mamica sa halejti, nasol. o sa traga toata viata. prostia se intoarce impotriva ta, am nenumarate exemple...

    RăspundețiȘtergere
  2. Cami Bucur. Eu pur si simplu sunt plamadit din ceva tarana si doua linguri de apa :)). Parintii mei n-au facut in viata lor sex. Nici macar din curiozitate. Numai ideea ma cutremura. Ce naiba, sa ma gandesc la ula, izda, chimie interna si alte alea in cazul lor imi este cumplit... ba nici nu concep vreun oftat gangav :))

    RăspundețiȘtergere
  3. "dictai găliganul care ți-e prieten sau deja soț"

    După cât se vede pe străzile şi prin cartierele de la noi, toţi băetzaşii trecuţi pe la sală şi cu ceafa groasă ca anvelopa de tractor fac ce fac şi îşi caută partenere şablon, tipice, atât de tipice încât dau impresia că ar fi clonate după Alexandra Stan într-un laborator secret de pe la Yamantau.

    Mici, niciuna peste 1,65 m, scheletice, cu braţe ca scobitorile, terorizate de faptul că mâncătorul de steroizi le spune de 5 ori pe zi că sunt grase, vopsite blond ca puiul de găină, şi în acelaşi timp teribil de miorlăite, cu voci care zgârie timpanul, ascuţite ca sunetul pe care îl face creta pe tablă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tiparele sunt tipare. Și există dintotdeauna.

      Cred că depinde ceea ce ne sare în ochi la un moment dat.

      Ștergere
    2. Kathy Bates, ești o misogină!
      Cum te poți tu pune contra curentului?! Probabil ai cu ce, prietenii știu de ce... :))

      Ștergere
  4. intimitatea extensivă nu e manierată; oricum e şi un mijloc de a creiona caracterul persoanei în cauză.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger