Unul dintre ele ar fi că zbor. Fără aripi, fără mătură şi fără covor fermecat, doar zbor. Lucru care, în vis, mi se pare de-a dreptul normal. Asta-i partea frumoasă. Partea nasoală e că, după o bucată de timp, mă prăbusesc. Şi se lasă şi cu sânge; dar partea cea mai îngrozitoare e până să ating pământul. Momentele alea în care conştientizez că mă voi zdrobi; că voi fi praf şi pulbere.
Al doilea implică un cimitir, seara. Cimitir vechi, cu monumente de piatră, un fel de Eternitatea mult mai mare, cu o biserică rotundă în mijloc. Şi orice aş face pentru a ieşi din cimitir, trebuie să trec prin biserică. Şi-n biserică e întins pe masă un mort. Lumina de la lumânări, bătrâni în negru, mort de ceară, cadru de-ţi vine să-ţi smulgi părul din cap şi să fugi încotro vezi cu ochii. Numai că-n vis nu pot fugi, şi trebuie să stau lângă mortul care devine din ce în ce mai hidos şi mai terifiant. Ca naiba, teama de morţi mi-am lecuit-o acum câţiva ani. Dar visul meu nu ştie asta, şi nici eu în vis nu par să am habar. Deci mă trezesc trannspirată, tracasată şi căutând în disperare o lumină. Oricare.
Al treilea e cel mai recent. Şi singurul care, într-un fel sau altul, a devenit realitate. Faptul că se repetă, nu face decât să trăiesc over and over un coşmar palpabil. Iar când mă trezesc, nici măcar nu pot spune c-a fost vis de noapte şi c-o să se ducă odată cu noaptea, pentru că nu, de realitate nu poţi scăpa.
Şi am momente-n care-mi doresc să nu mai visez. Niciodată. Pentru că da, aş renunţa la visele alea frumoase, dar aş avea certitudinea că nu voi mai avea niciodată coşmaruri. Şi-atunci poate că şi realitatea ar părea alta...
Pân' la următoarele vise, la bună vedere!
Se spune ca visele nu-s altceva decat franturi ale evenimentelor cotidiene, ale lucrurilor care ne marcheaza. Te-oi fi speriat tu de ceva de ai asemenea cosmaruri. E nasol, te cred.
RăspundețiȘtergereTin minte ca am trecut si eu prin asta, dar de foarte mult timp. Acum nu mai am. La cat de nebuna sunt pana so cosmarurle dispar. Am niste vise la fel de nebune ca si mine.
Acum cativa ani, cand doar ce ma angajasem in real estate, visam numai anunturi, adrese si imobile. Era un haos total. Sotul meu imi spunea ca ma agitam in somn si incerca sa ma trezeasca iar eu il intrebam frenetic: garsoniera aia... o stii? Ai dat anuntul? Spune!!! :))
Sau alta faza, dimineata, ma trezeste al meu sot sa ne pregatim pentru serviciu, la care eu: stai putin, nu vezi ca-s girafele la semafor? Cum sa trecem asa? :))
Deci... da, tipic mie. =))
Cosmarurile mele sunt senzatiile mult prea dese de deja-vu.
RăspundețiȘtergere... am mai rar cosmaruri, in adevaratul sens al cuvantului.
să-ți spun ceva funny:) eram mică. într-o seară îmi spune tata că e la tv un film cu capă și spadă, să mă uit că o să-mi placă. și mă uit eu cuminte, da' la jumatea filmului întreb nelămurită și exasperată: tata, da' când apare odată capă și spadă ăla?...:D eram copil bleg de mic:)
RăspundețiȘtergereăsta cu zborul...înainte era așa frumos, nu visam niciodată că mă prăbușesc. de ceva timp nu mai e fain...:)
pe mine mă urmărește constant un vis în care apare profa de mate din liceu și mă ascultă. și, evident, eu nu mai știu nimic:)))
al treilea...încetează să mai visezi chestiile nașpa pe care le visez eu... nu-i fain:) tu încă le poți aranja pe toate ca să fie bine:) sper... tu meriți doar vise frumoase!:)
@Lillee - clar parte din temeri le am din "realitate"; cu toate că nu visez niciodată că mă înec...
RăspundețiȘtergerecât despre vise ciudate... să nu ajungem acolo, pentru că deja ar fi mult prea ciudat, la ce chestii pot visa relaxat:P
@Torden - deja-vu-urile le am mult prea des în viaţa reală. ce să însemne asta?
RăspundețiȘtergere@Inache - mie Bucur îmi spunea că e film cu giontra volta. pân' să mă prind eu că era vorba de John Travolta, a trecut mult timp. adică... foarte mult:D
RăspundețiȘtergeresăru' mâna:) şi tu, să ştii;)
... de viata reala vorbeam, Camelia :)
RăspundețiȘtergereUnii dintre noi trag cu ochiul printre cutele timpului, in somn. Altii o fac constient. Iar altii... doar repeta ce au facut cu o zi/saptamana in urma :). Depinde unde te regasesti.
@Torden - tre' să fie destul de trist să repeţi aceeaşi chestie, identic, fără măcar o notă schimbată. da' dacă lor le place...
RăspundețiȘtergere