Six femmes

Mă fascinau peştii de sticlă colorată pe care îi avea o prietenă de-a bunică-mii în vitrina de la pat. Da, adormeam cu frică să nu-i sparg geamul în somn, dar şi zâmbind, pentru că-n mintea mea peştii ăia căpătau şi viaţă, şi grai, şi ştiau şi-o groază de poveşti pe care mi le spuneau doar mie. Mă uitam tâmp la ei, îmi doream să-i scoată de-acolo şi să mi-i dea să mă joc şi nu, asta nu se întâmpla niciodată. După un timp, n-am mai fost pe la tanti Lucica, şi-am uitat şi de ea, şi de peşti.

La tanti Eugenia aveam manie pe metronom. Mereu uitam cum îl cheamă, da'-l preţuiam teribil. Puteam sta ore-n şir să-i urmăresc bătăile regulate. Îl făceam să bată mai repede sau mai încet, îl opream, o luam de la capăt, număram, îmi mişcam capul în ritmul lui; mi se părea aproape la fel de interesant ca ceasurile pe care le desfăceam şi-apoi le montam la loc, într-o oareşcare ordine, care n-avea nimic de-a face cu ordinea originală. Şi tot ea avea vreo şase elefanţi, de la unul mare cât pumnul meu, pân' la unul mic, mic de tot. Cu ei făceam instrucţie şi inventam războaie.

Cele mai şmechere maşinuţe, le avea tanti Jeni. Tot ea avea o aluniţă imensă în barbă pe care n-o numea "neg" şi purta ochelari fumurii. O dată nu m-a lăsat să mă ating de maşinuţe, şi mi se părea tare plictisitor să mă duc, să stau regulamentar pe pat şi s-aştept să se sature de vorbit. Când ieşeam de la ea, respiram uşurată. Încă o încercare trecută cu brio...

La tanti Luchi am învăţat să mă feresc de mâncarea de prune şi de aia de gutui. Au încercat să mă îndoape, dar am refuzat cu desăvârşire să mănânc ceva ce era dulce dar cu carne şi de-a dreptul împotriva tuturor credinţelor mele culinare. De la tanti Cheaţa am primit prima mea cană despre care ştiam sigur că e numai şi numai a mea. Tanti Lucica îmi dădea dulceaţă de nuci şi de cireşe negre, deci îmi plăcea de ea teribil. Păcat că n-o vizitam mai des...

Le-am uitat în timp. Am crescut şi-au rămas acolo; reapar de fiecare dată când văd ceva care îmi aduce aminte că, odată, demult, am fost şi eu copil. Şi copilăria mea a fost construită, în parte, şi datorită lor. Şi mă-ntreb dacă au crezut vreodată că vor fi parte din trecutul cuiva pe care-l considerau copilul care tace. Ăla de vine obligatoriu la pachet cu bunică-sa.

Pân' la următoarele amintiri, la bună vedere!