30 de arginţi

Pachetul de ţigări e 125 de mii. Vechi, pentru că am rămas pe rit vechi, ca ruşii. De obicei, dau 150 şi-aştept restul. Sau 130. Mai rar am fix cât scrie pe etichetă. Dar da, de obicei dau hârtii. Da' se-ntâmplă aşa: înainte de salariu, mai spargi şi puşculiţa, că viaţa-i grea, şi cică suntem în criză, şi dacă tot îs acolo, şi-s bani, de ce să nu-mi salvez plămânii cu mărunţeii adunaţi în timpul lunii? Şi da, mă duc cu pumnul plin de monezi; vorba bunică-mii, ca la poarta bisericii.

Mie, una, chiar nu-mi pasă. Tot bani îs. Ce contează că-s mulţi şi mărunţi? Da' nu, că vezi tu, că vânzătoarea nu-i de aceeaşi părere cu mine, şi-mi aruncă o privire ucigătoare. Mamă, ce crimă pot comite, venind cu monezi. Că ea n-a văzut decât hârtii de 5 milioane la viaţa ei, şi-şi murdăreşte manichiura dacă-mi atinge bănuţii. Cum de i-am adunat? Am făcut chetă? Am spart cutia milei? Da' cum de-mi permit să vin să cumpăr ţigări de parc-aş cumpăra lumânări? Da' nu mi-e ruşine?

Mă, eu ştiu una şi bună: banu' îi ban, sub orice formă ar veni. Şi dacă aduni ban cu ban şi ajungi la suma necesară, şi nu-ţi cer să-mi faci rabat, şi tu-ţi permiţi să mi-i dai ca rest, eu de ce n-aş pune rest la rest să fac un întreg? Nu-mi pică tresele să vin cu punga cu monezi; tresele tale de ce se simt lezate când trebuie să-i numere?

Ştiu câteva vânzătoare care strâmbă din nas când vin cu punguţa miraculoasă. Aşa că am un plan măreţ: când voi face următoarele cumpărături babane, fac pe dracu'-n patru, şi plătesc doar cu mărunţi. Măcar un milion. Şi nu numai cu d'alde 5000; bag bonus şi d'ăia de 1000, ba chiar şi din ăia urâţi, de 500 de lei. Îs curioasă dacă o să refuze să-mi ia banii pentru că-s mizilic. O să revin cu deznodământul.

Pân' la următorii nervi, la bună vedere!