Aşa nu

Am aflat că a fost post şi-acum, că s-a terminat postul, e liber la "cărniţă". Pe bune că, în primă fază, m-am gândit că lumea a devenit mai religioasă şi că unii chiar au început să respecte posturile. Da' dup-aia am realizat că discuţia aluneca spre cu totul altă pantă, şi-aşa a apărut dilema. Şi mania. Şi nervii.

Urăsc termenul de "cărniţă" drept înlocuitor pentru sex. La fel cum urăsc "post" sau "au venit musafirii" pentru "ciclu". N-o să auzi nici o gagică spunând "băi, mi-a venit ciclul şi n-am putut să fac sex". Nu, că ele trebuie s-o coafeze. S-o metaforizeze şi s-o deghizeze cât mai mult. La fel ca atunci când aşteaptă să fie consignaţia goală pentru a-şi lua tampoane; la fel cum vânzătoarea dă pe sub mână alea două ob-uri pe care le ceri cu voce tare.

Trecând peste faptul că anumite diminutive îmi strepezesc dinţii, să fim serioşi, cărniţă? Nu pot pune degetul să arăt exact de ce mă chinuie termenul. Doar că e aşa, ca atunci când văd crocodili, sau când visez şerpi care se târăsc înspre mine. Repulsie totală faţă de eufemism. Zi-i cinstit, că nu-ţi pică tresele. Sau găseşte ceva care să pară mai puţin libidinos.

Şi la fel de libidinos mi se pare să plescăi salivând pe tastatură cu gândul la orice fel de mâncare, în condiţiile în care te plângi că ţii dietă, nu slăbeşti deloc, dar mărturiseşti nonşalant că ai terminat o cutie de Finetti în două ore. D'aia mare. Măcar plescăie-n gând.

Pân' la următorii nervi, la bună vedere!