Perfecţiuni

Taximetristul perfect trebuie să priceapă din prima unde trebuie să mă ducă. Să tacă tot drumul, să nu-ncerce să facă small talk, să nu aibă casetofonul fixat pe manele şi să conducă fără să-mi provoace răzmeriţă-n stomac.

Colegul perfect e ăla care nu mă bagă-n seamă decât dacă sentimentul e reciproc. Care-şi vede de treaba lui, care salută sau nu şi care nu-mi mănâncă mâncarea. Cu plăcere îi dau acestui coleg un paracetamol când are nevoie şi-i cer o mână de ajutor de consider că mă poate ajuta.

Dacă vine vorba de vânzătoare perfecte, e vorba de alea care se mişcă rapid, nu-mi comentează alegerile, îmi dau rapid restul şi nu-ncearcă să mă tragă-n piept cu chibrituri şi pastile Orbit.

Prietenii perfecţi îs ăia de te ridică atunci când eşti la pământ, care duc bere după bere din solidaritate, de care-ţi permiţi să faci mişto şi cărora le permiţi miştourile. La care apelezi când ţi s-a stricat priza şi pe care-i înveţi cum să bată un cui cu stil.

Şi mai sunt multe chestii perfecte. Seara perfectă, şueta perfectă, momentul perfect; dar astea-s perfecţiuni mult prea intime. Să fie între patru ochi...

Pân' la următoarea perfecţiune, la bună vedere!