Moşeala

Ieri am aflat că moşeala e un ritual al "roackerilor". Un fel de dans. Adică aşa se dansează rock-ul: dai din cap, te loveşti de ceilalţi şi sari. Un ritual barbar, am aflat. Al cărui semnificaţie, persoana în cauză nu-l pricepea neam. Totul spus pe-un ton atât de mirat, şi-atât de inocent, şi-atât de contrariat, că-mi venea să-ntreb în ce bol de cristal a trăit până acum.

Poate e mai uşor să pricepi de ce maneliştii fac faza aia cu mâna lovită sistematic. Sau, ca să nu fiu atât de nasoală, de ce există genul ăla de dans în care stai în mână, te-vârţi în cap şi faci tot felul de flic-flac-uri, fără nici o legătură aparentă cu muzica.

Da' unde e plăcerea să te-mpingi şi să ţopăi de nebun? Nu-i nici estetic, nici sănătos, nici în nici un fel. Poate doar să ridice semne de întrebare. Iar termenul în sine... De unde şi până unde? N-a mai văzut, n-a mai auzit şi da, toate ideile ei de fetiţă cuminte au fost date peste cap când a văzut barbaria cu pricina. Şi nu pot să spun decât atât: bine că n-a văzut moşelile mai vechi, la care se lăsa cu călcat în picioare şi pumni pe bune, pentru că mă îndoiesc că ar mai fi ieşit vreodată din casă.

Pân' la următoarea sprânceană ridicată, la bună vedere!