.

marți, 2 august 2011

Măsoară-te înainte

E iar perioada cu nunţi multe. Unele peste altele. Mirese care mai de care mai împopoţonate, maşini încarcate de chestii albe şi vaporoase, claxoane, mă rog, toate chestiile fără de care n-ar fi nuntă românească.

Da' am aflat un motiv plauzibil pentru care nu te-ai căsători cu cineva: înălţimea. Mda, e un motiv genial. Îţi plănuieşti nunta, plăteşti, programezi, trimiţi invitaţii, vine ziua cea măreaţă, ajungi în faţa popii şi când te-ntreabă dacă-l vrei pe robul Cutare, strâmbi dezgustată din nas şi spui "nu", pentru că ai realizat că da, pe tocuri ai cu 5 centimetri mai mult decât el. Gata, nuntă anulată, altul la măsurătoare.

Adică, pe vremea când v-aţi cunoscut, n-ai observat înălţimea? Cât v-aţi întâlnit, cât aţi stat împreună, cât aţi împărţit orice, nu te-a deranjat şi PAC! În momentul în care trebuie să vă căsătoriţi, ţi se ridică aşa, ca o ceaţă de pe ochi, şi realizezi că, mă, nu contează chestiile care v-au făcut fericiţi, contează nişte centimetri, acolo. Cât de stupid e asta?

Motive plauzibile există oricând. Pentru a nu intra într-o relaţie cu cineva. Pentru a-i pune punct la un moment dat. Dar nu pentru a "lăsa în faţa altarului". Nu unul atât de stupid ca înălţimea. Şi nu, nu fac reclamă nunţilor. Doar m-a lăsat mască să aflu că există şi motive din astea.

Pân' la următoarea mirare, la bună vedere!

12 comentarii:

  1. Nici nu stiu daca e de ras sau de plans.....si pentru mine e importanta inaltimea tinand cont ca am 1,72 si uneori mai trebuie sa incalt si pantofi cu toc,dar totusi dupa cateva intalniri in care incerci sa iti compari inaltimea cu cea a partenerului,fara ca acesta sa observe (si sa se simta stanjenit), iti poti da seama daca e suficient de inalt sau nu

    RăspundețiȘtergere
  2. Oh, da! Am scris si eu o postare despre subiectul asta si mi-au sarit cateva persoane in cap. Eu eram zgripturoaica din poveste, pentru ca nu mi se parea normal ca ea sa fie mai inalta decat tipul pe care il tine de mana.
    Ma bucur ca mai sunt persoane care au aceleasi pareri ca mine. :d

    RăspundețiȘtergere
  3. Hai ca asta e cel mai tampit motiv pe care l-am auzit... De parca in toata relatia a umblat pe tocuri si brusc.. jap. Creier umplut cu talaj.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-e greu sa cred ca unii se casatoresc/sau nu pe astfel de considerente tampite! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. eh, tinand cont ca nu le ai (si tu) cu centimetrii ... era cumva de asteptat. :)) =)) =))

    RăspundețiȘtergere
  6. @Mary - tocmai; nu cred că e nevoie să ajungi în faţa altarului ca să-ţi dai seama de asta.

    RăspundețiȘtergere
  7. @Ana - nu cred că-i faza de normal/anormal. cred că, dacă vrei, poţi trece peste considerente de înălţime/culoarea părului/culoarea ochilor. dar, dacă nu, măcar dă-ţi seama înainte.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Lillee - sunt în căutarea unor motive mai tâmpite ca ăsta; stai fără grijă, clar voi găsi:D

    RăspundețiȘtergere
  9. @INTJ - neee, centimetrii sunt insignifianţi:)))

    RăspundețiȘtergere
  10. Da, absolut corect si civilizat. N-ai observat in tot timpul relatiei ca il poti scuipa pe chelie fara prea mari eforturi si iti dai seama in biserica, in cadrul acela plin de lumanari care se reflecta in chelie si in tenul tau lucios de la prea mult fond de ten.

    Este absolut o imbecilitate, dar stiu ca se intampla. Mie imi pare cel putin bizar, dar macar am norocu` ca am un metru si`un zambet si e greu sa fie cineva mai inalt decat mine, asta in eventualitatea in care cineva chiar ar fi destul de imbecil incat sa se insoare cu mine :)

    RăspundețiȘtergere
  11. @'zinho - s-ar putea să devină un trend faza cu "părăsitul în faţa altarului". şi dacă n-au motiv, scotocesc după motive:-??

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger