Glicemie scăzută

Sărăţelele însemnau un gogoloi de aluat, pus într-o maşinărie greoaie, turtit cu stil şi copt pe ochiul de la aragaz. Acţiune repetată de multe ori, până când se făcea ditai maldărul, şi de-abia atunci le puteam ataca în voie. Sărăţelele aveau chimen. Nu-mi plăcea chimenul, aşa că înghiţeam fără să mestec partea vinovată, şi ronţăiam în continuare până mi se iritau colţurile gurii.

La fel şi cu turtele, cu toate că de acolo nu-mi reveneau decât marginile, pentru că respectivele turte trebuiau să stea intacte până când erau preparate în varianta finală. Ce vină aveam eu că mai degrabă le preferam neînmuiate şi neacoperite de nucă? Nici una, evident, dar tot numai cu colţurile trebuia să mă mulţumesc.

Ciupercuţe cu pălăria înmuiată în ciocolată. Din acelaşi aluat se făceau şi fursecurile alea lungi, în diferite forme, pe care le construiai la maşina de tocat carne. Da' îi puneai sită şmecheră, şi ieşeau vreo patru forme de fursecuri, numai bune de devorat. Şi tot la fel erau şi bilele cu vişină la mijloc, date mai apoi tot prin ciocolată şi, eventual, prin nucă pisată. Sau celelalte bile, din biscuit, pline cu vişine din vişinată.

Da' cu salamul de biscuiţi? Ăla era crimă şi pedeapsă, pentru că puteai să-i pui şi stafide, şi rahat, şi tot felul de alte chestii care-l transformau dintr-un simplu biscuit, în Mecca dulciurilor. Da' cea mai şmecheră chestie mi se părea rulada din biscuit, cu cremă de cocos, şi lapte praf, şi margarină. Aha, margarina aia cancerigenă, care lega crema şi care mă făcea să patrulez prin faţa frigiderului până când, finalmente, prăjitura putea fi scoasă, dezbrăcată de staniol şi sacrificată de dragul papilelor mele gustative.

Prăjitura cu foi Lica, şi cremă de rahat şi lămâie. Sau ailaltă, tot cu foi Lica, dar cu cremă de cacao şi cu glazură de ciocolată. Alba-ca-Zăpada, ciocolata de casă, negresele, crema la pahar şi - evident - multe altele fără vreun nume precis, pentru că niciodată o reţetă nu se respectă întru totul, şi poţi face mereu hibrizi de prăjituri care, chiar dacă nu arată grozav, sunt delicioase şi care te fac să visezi la copilăria aia, în care nu conta aspectul, ci gustul. Şi dacă era dulce, pe bune că nimic altceva nu mai avea importanţă.

Pân' la următoarea amintire, la bună vedere!