Toamna se numără bobocii

N-am scăpat de ideea că vara înseamnă vacanţă şi toamna - începutul şcolii. Cu toate că nu mai am demult parte de vacanţe, ci doar de concedii aprobate regulamentar, cu cerere semnată şi ştampilată. Când aud că vine toamna, am o strângere de inimă. Asta înseamnă încă un an trecut; un pas înainte către frig; zile ploioase şi nopţi reci.

Şi chiar dacă şcoala începea la 15 septembrie, 1 era preambulul. Cumpărat de caiete, căutat geanta perfectă, goana după manuale. Şi-am prins şi moda coperţilor la caiet, şi pe cea a etichetelor lipite şi caligrafiate. Un set de etichete era nebunie curată. Alea de-mi plăceau mai mult ajungeau direct pe caietul de română sau de franceză; alea care nu mă dădeau pe spate - matematică, chimie, fizică. Era o ordine în toate. Mă chinuia ideea că renunţ la vacanţă pentru lecţii, teze, sculat dimineaţa, da'-mi plăcea să bibilesc rechizite.

Nu m-a dat niciodată pe spate faza aia cu "toamna e cel mai bogat anotimp". Aş fi renunţat la toate bogăţiile ei pentru măcar încă o lună de vară. Pentru că vara mi-a părut mereu mai veselă; toamna - începutul tristeţii. Şi nu tristeţe cu motiv; din aia de-ţi vine să te iei în braţe, da' nu ştii nici tu de ce, şi-ţi vine să te ghemuieşti în pat, şi să stai acolo măcar până-n noiembrie.

Toamna îl înţeleg pe Bacovia; toamna mă simt Bacovia. Şi bine că măcar 1 asta e soare. Asta înseamnă că pot spera la prelungiri de vară şi, poate, la o toamnă fără dorinţa de gălbenuş. Pentru că nu, nu mai merg la şcoală, da' asta nu înseamnă că nu mai am vise cu lucrări de control. Şi nici că lucrările alea de control nu există cu adevărat; doar că toamna îmi dă impresia că-s mereu nepregătită. Pentru că nu-s la un obiect anume. Îs lucrări serioase, din lecţii de supravieţuire.

Pân' la următoarea toamnă, la bună vedere!