.

miercuri, 14 septembrie 2011

Vedete de carton

Am o problemă cât se poate de reală cu playback-ul. Mi se înceţoşează privirea, mi se zbate sistematic ochiul, îmi simt zgâriat creierul. Adică de ce să te ţii de-un microfon şi să te zbânţui artistic, în timp ce caseta cântă în locul tău? Stai, frate, pe scaun; dă afirmativ din cap, zâmbeşte, împupilează-te cu prezentatorul, da' lasă zbânţuiala pentru momentul în care te ţine chiar să pui voce pe zbânţuiala aia.

Nu, că pleibechiştii nu se simt întregi dacă nu adaugă şi puţin teatru. Dacă tot nu-i ţine vocea, măcar să demonstreze cât de bine pot juca ei mim. Amestec de feţe scremute, durere şi pasiune, câte unul încearcă să deseneze câte o notă mai înaltă. Ba mai uită un vers, ba o iau înainte, ba parcă trebuia caseta aia să cânte mai repede. Patetic. Mai nasol decât eu cântând la spray-ul lu' doamna mamă "Fotoliul din odaie", pe când aveam vreo 5 ani.

Şi ochii la cameră tot timpul. De parcă încearcă să te convingă: nu, eu de fapt cânt, caseta din spate e doar aşa, pentru că nu i-am convins să mă lase să demonstrez justa mea valoare. Le era teamă că dacă bag un alto, se sparg geamurile. E pentru siguranţa lor. Nu vezi ce mirobolant recit? Da, da, aia-i vocea mea, deci clar sunt artist. Uite-te-n ochii mei, şi-o să ştii asta. Şi pot să-ţi arăt câtă suferinţă zace-n versurile pe care le cânt. Nu, nu-s constipat, aşa redau eu durerea. Ah, ce dificilă e nota asta; aaaahhhh, câtă pasiune; AAAAAAAAHHHHHHH, cât patos!

Spun cu lăbuţa dusă pios la inimă: când o să-i văd pe ăia de la Rammmstein că fac playback, o să-mi pun o pungă-n cap, o să-mi fac mea culpa, şi-o să recunosc toate "talentele" care nu pot duce o melodie fără acoperire. Până atunci... hai să nu ne mai dăm cu fundul de pământ susţinând că suntem tari, şi scoatem albume pe bandă rulantă, şi suntem vedete doar pentru că ne căznim şi ne opintim să se pupe figura cu ce cântă caseta.

Pân' la următorii nervi, la bună vedere!

10 comentarii:

  1. :)))))))
    ... no ... ce-ar mai fi tarisoara noastra, fara playback? E greu tare sa canti pe bune, acum zau :))
    ... Rammstein ? aaa... daca s-ar intampla asta, eu unul cer pernuta rosie (cu barda cu tot), sa-mi dau...
    :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu cand spun ca tu imi citesti gandurile... :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu o sa ai "sansa" sa-i vezi pe Rammmstein facand playback si nici pe altii ca ei( daca stau bine sa ma gandesc nu cred ca sunt trupe rock care sa faca playback), dar vedete minunate de carton putem vedea zilnic la tv...suntem cumva patria playbackului...Buna descriere!

    RăspundețiȘtergere
  4. @Torden - ei, lasă, că nu doar românii abuzează de playback; noi doar îi vedem mai des...Şi, sincer, nu cer mult :D

    RăspundețiȘtergere
  5. @Anonim - ştiu asta...era doar un exemplu.
    Ms, ms.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ti-a venit ideea cand ai auzit-o pe Inna cum canta? :) Mi-a placut articolul si l-am pus si in Blog and roll 51

    RăspundețiȘtergere
  7. @Natural - neeee, pur şi simplu m-am săturat de playback.
    Ms, ms;)

    RăspundețiȘtergere
  8. Playback poate sa faca si o surdomuta ...
    http://youtu.be/xrkStrs0YXk

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger