Se cheamă altfel

Mie rar mi-e dor, şi de puţine persoane. O mână-mi ajunge să le număr. C-aşa-s eu contruită. Cât de ciudat ar suna, nici de frate-miu nu mi-e dor, şi au trecut mai bine de 10 ani de când nu l-am văzut. Defect de construcţie. Da' acu' mi-e dor de cineva anume. Şi nu, nu-i vorba de dulcegării; nici măcar de tente romantice. Mi-e dor de cineva care nu mai e; decât în orice amintire din ultimii ani.

Colete gigant, trimise într-o studenţie îndepărtată. Atât de mari, că mai aveam puţin şi făceam hernie. Dar erau în coletele alea tot felul de minunăţii: clătite, şi ciocolată, şi mâncare bună, de care nu mai văzuse sufletul meu de la coletul anterior, şi ascunşi bine, bine de tot, bani pentru zile negre. Discuţii interminabile dis-de-dimineaţă, înainte de cafea, după care mă simţeam mai bine, şi aveam din nou încredere că, într-un fel sau altul, o să fie bine. Încurajări mai mult sau mai puţin subtile şi cuvinte calde pentru care n-am apucat să-ţi mulţumesc. Alianţa noastră secretă pe care-mi cer scuze c-am divulgat-o, dar nu se putea altfel.
Ritualul cu "sieg heil" pentru care ne făceam probleme că o să fim privite drept asociaţie secretă. Miau-miau la care răspundeai ham-ham. Nici după atâţia ani n-am renunţat total să vorbesc cu "dumneavoastră"; decât din când în când, şi-acum. Cadourile cu sau fără ocazie şi luptele teribile pentru care dă prima cadoul. Daps, cadourile imense şi diversificate şi tot felul de chestiuţe la care ne bucuram teribil; şi când dădeam, şi când primeam. Planurile diabolice de a lua cine ştie ce minunăţie de pe net, şi totul pus la punct cu grijă, să fie top-secret până la momentul cadorisirii. Pufoşii de culori diferite care da, se spală al naibii de greu, da's nişte pijamale atât de şmechere că doar în ele stau iarna. Nopţi pierdute pe youtube, cu dedicaţii de corazon, cu melodii descoperite nu ştiu nici acum cum, dar care mă lăsau mască şi cu d'alea din 1900 toamna, dar care ne plăceau teribil. Jocuri instalate pe fugă, pe care nu le mai joacă nimeni acum. Pozele cu pisici, enorme ca număr şi bancurile pe care le ştiam deja, dar de care râdeam ca şi cum le-aş fi auzit prima dată.

Ani în care am crescut, în care m-am bucurat şi-am plâns, în care ştiam c-o să deschizi uşa. Şi ultimile cuvinte, scrise crud pe-o cruce. Şi-mi place să cred că eşti în concediu. Unul prelungit, în care n-ai telefonul la tine, şi-n care vrei să te relaxezi în timp ce mai găsesc încă o melodie. Şi-ncă una, şi-n care adun poveşti de spus dimineaţa, înainte de cafea.

Pân' la următoarea noapte pe youtube, la bună vedere!