Poate mi se trage din copilărie, când majoritatea copiilor aveau bluze la fel, pantaloni la fel, pantofi la fel. Sau poate din adolescenţă, când existau mari şanse de a avea bluză la fel cu a colegului de bancă. Sau poate e manie mai nouă, stimulată de magazinele care au baloţi întregi de bluze gemene. Nu ştiu.
Cert e un singur lucru: mi se strepezesc dinţii când le văd pe toate înşirate frumos, pe umeraşe, şi-s trase la xerox, copiate la indigo, ce mai; parcă s-a trezit unu' într-o dimineaţă, a luat o idee şi a multiplicat-o, pentru c-a rămas setat pe ea. Mi se pune pata. Coşmar total: o gaşcă de produse în serie care încearcă să mă invadeze.
Şi nu înţeleg sincer cine le cumpăra, şi de ce. Mă depăşeşte avântul pe care şi l-au luat; mă intrigă existenţa lor pentru că dacă există ofertă, clar există şi cerere; nu pricep de ce ai vrea ceva pe care-l mai poartă încă jumătate de glob. Cu lăbuţa pe inimă spun, nu pricep. Să mă lămurească cineva, pentru că-i o dilemă majoră; mai ceva ca misterul Sfântului Graal.
Pân' la următoarea dilemă, la bună vedere!
Sa inteleg ca urasti tendintele? Si din ce ai scris, esti destul de inversunata cat sa urasti pana si gemenii, ca deh, si ei sunt la fel si pe aceeasi banda scosi.Sa inteleg ca urasti tendintele? Si din ce ai scris, esti destul de inversunata cat sa urasti pana si gemenii, ca deh, si ei sunt la fel si pe aceeasi banda scosi.
RăspundețiȘtergereprietena mea are aceeasi problema iar anul trecut s-a procopsit cu o colega de camera care daca vedea ca prietena isi ia o pereche de pantofi faini a doua zi mergea si isi lua si ea...multi nervi si-a facut din cauza asta
RăspundețiȘtergere... printre altele... si de asta imi plac mie hainele fara dungi/imprimeuri si alte mizerii. Eu fac haina, nu ea pe mine :P
RăspundețiȘtergere... te tau, te tau :))
Mi-am mai pus si eu intrebarea de ce ar vrea lumea sa se imbrace la fel! La mine cred ca se trage oroarea de la uniforma, care m-a urmarit si in liceu! Nu stiu....e de nerezolvat
RăspundețiȘtergerereally? really? de unde conceptul ăsta? cine poartă haine unicat? arată-mi mie persoana, și dau fuga la ea să îmi creeze o garderoba nouă.
RăspundețiȘtergeresi ce propui?
RăspundețiȘtergere@Alki - am spus că urăsc produsele în serie. "tendinţele" de obicei sunt stabilite de produse unicat;)
RăspundețiȘtergereşi cum nu-mi plac copiii, e uşor de înţeles ce părere am despre gemeni.
@Mihai Motrescu - a avut de-a face c-un copycat; grav.
RăspundețiȘtergere@Torden - clar depinde de persoana care poartă haina; doar că, uneori, e şi invers;)
RăspundețiȘtergere@Ioana - poate pentru că suferă de-o lipsă acută de personalitate?
RăspundețiȘtergere@oana - posibil să existe şi persoane care poartă doar articole unicat; dar nu despre asta era vorba. era vorba despre serii. 50 de produse identice, de-o calitate îndoielnică, în acelaşi magazin.
RăspundețiȘtergere@ada - masacrul produselor în serie.
RăspundețiȘtergerepai... il spunem stoc :P toti il au, chiar daca nu "on display"
RăspundețiȘtergere@oana - eu nu vorbesc de stoc. nici de bluze care seamănă între ele. vorbesc de produse pe bandă rulantă, de o calitate oareşcare.
RăspundețiȘtergereda, same shit. traim intr-o lume pe banda rulanta de la domnu' Ford incoace. serios ca nu vad problema..
RăspundețiȘtergereaa si acum vad.. tendintele sunt stabilite de produse unicat? come on!
@oana - o fi lumea pe bandă rulantă; asta nu înseamnă că trebuie să fim şi noi "în ton".
RăspundețiȘtergerepăi, cam da...
dar esti! suntem. aproape tot ce ai tu, ai si alte sute si sute de mii de alti oameni. de-asta functioneaza statistica atat de frumos. don't kid yourself.
RăspundețiȘtergerepai.. cam nu. chiar deloc nu. produsele unicat stau la Karl Lagerfeld in dulap. tendintele sunt date de H&M, Levi's, Adidas, samd.
@oana - or fi având, dar nu le văd la tot pasul.
RăspundețiȘtergere"trend"-ul meu presupune Lagerfeld, nu Adidas şi compania.
mie imi place sa port sutien exact ca al Madonnei in Blond Ambition Tour, ca doar l-a creat Jean-Paul Gaultier, nu de'alde amaratii de la Victoria's Secret. Nu imi explic de ce nu a prins mai bine la public..
RăspundețiȘtergere@oana - aha...
RăspundețiȘtergerespuse camelia, împingându-și agale cușma către ceafă, în timp ce sprânceana îi porni nedumerită spre creștetul capului... :D
RăspundețiȘtergere@Inache - cine ştie, cunoaşte;)
RăspundețiȘtergere