Nervi invers - p.2

Sunt imposibilă când mă enervez. Recunosc cinstit, cu lăbuţa pe inimă că, dacă m-am enervat, mai greu discuţi cu mine. Pentru că nu mă mai opreşti din vorbit. Şi tre' să spun tot, tot, tot, până mă descarc. Nu mai încape nimeni să vorbească pe lângă mine. Tre' să-mi spun of-ul, păs-ul, ba chiar să mai fac nişte conexiuni ciudate, şi dup-aia mi-a trecut. Nu, nu uit, dar depinde şi de cât de tare m-ai călcat pe bătături; pentru că una din două: ori realizez că am exagerat şi eu şi life goes on, ori nu te mai am la inimă în vecii vecilor, amin.

Da' n-o să-nţeleg nici dacă-mi baţi un cui în cap cum vine faza aia: mă enervez pe cutare, şi-apoi toţi cu care intru în contact sunt decapitaţi. Păi, ăia n-au nici o vină. Pe bune. Canalizează-ţi nervii pe the bad guy; fă-l pilaf. Praf şi pulbere, arşice, da' lasă restul lumii să respire-n voie, pentru că nu-i vina nimănui că unu'i bătut în cap, s-a trezit cu faţa la cearşaf şi s-a gândit să-ţi facă ţie zile negre.

Plus: lasă-ţi nervii la uşă când vorbeşti cu mine. N-am nici o legătură cu dramele tale interioare, nu's eu de vină că te-ai certat cu vânzătoarea, nici că taximetristul n-a avut chef să-ţi dea rest. Varsă-ţi-i pe mine doar pe ăia de ţi i-am cauzat eu. Restul... nu prea-mi pasă pe cine-i arunci, atât timp cât nu e vorba de propria-mi persoană.

Şi da, pricep nervii. Pentru că-mi e de ajuns o scânteie pentru a izbucni. Dar am realizat că lucrurile minuscule nu merită atenţie. Nici ridurile care apar după. Aşa că încerc să-i separ pe categorii, să-i ţin departe unii de alţii, să-mi menajez bieţii neuroni pe cât posibil. Nu de alta dar, când vine vorba de nervi mari, cu motiv, n-am chef să mă transform în Little Boy. Mi-ar părea rău pentru mine.

Curiozitate: care, când, cum şi de la ce explodează?

Pân' la următorii nervi, la bună vedere!