La-nceput a fost de ce-ul

De ce ai umbla în şosete şi nimic mai mult la muncă? Descălţat, adică, în condiţiile în care toţi ceilalţi sunt încălţaţi? Eu merg frumos; asfalt, asfalt, praf, macadam, a, uite, un câine tocmai a utilizat wc-ul public şi n-a astupat, ocolesc delicat, asfalt, praf, macadam, muncă. Da' poate că unii nu ocolesc atât de delicat. Poate unii calcă direct, ajung la muncă şi da, aduc tot wc-ul câinesc după ei. Şi tu, cu şoseţelele tale albe, te pendulezi prin birou, şi aduni toate rămăşiţele lăsate de talpa altora. Sau poate că n-a călcat nimeni în nimic, da' tot nu-i ca şi cum s-ar fi scăldat în spirt şi şi-ar fi dat foc înainte de a intra în birou. Şi, repet, tu aduni tot...

De ce te-ai plânge în public, unora care-ţi sunt simpli colegi, de ce probleme ai tu acasă? Da' d'alea, cu amănunte, şi chestii intime, şi hotărâri care nu-s luate încă, da' nu ştii ce să faci, da' parcă ai divorţa, da' totuşi parcă ai rămâne însărcinată, da' nu ştii ce să faci, şi pe bune că ştiu că ai două nume, dar pe-al doilea n-am ţinut niciodată să-l ştiu, deci îmi eşti complet străin şi nu, nu pricep ce vrei de la mine. Stai departe, nu mai zice nimic, ce ţi-a căşunat pe mine şi, mai ales, de când s-a apucat tata de gătit?

De ce ţi-ai pune pantaloni scurţi, scurţi de tot, şi-ai lăsa celulita să tremure fericită la vedere? Celulită, zic? Poporul, continentul, universul celulitic din dotare. Tremură, şi-i multă, dizgraţioasă şi de-a dreptul oripilantă. Preferam să te văd neepilată, cu părul de pe picioare făcut codiţe sau dread-uri; am oroare de femeile cu părul picioral la vedere, dar sunt în stare să-mi sacrific această manie, pentru a nu mai vedea marea gelatinoasă de sub marginea pantalonilor tăi minidimensionaţi.

Şi mai sunt multe "de ce"-uri; asta-i doar încălzirea. Liniştea de dinaintea furtunii. De ce-urile prime. Avanpremiera.

Pân' la următoarea dilemă, la bună vedere!