Ne place, da, ne place - p.62

Sunt pe fugă, în pericol de a fi scalpată dacă nu ajung la timp. Puteţi pretinde că versurile sunt scrise de mine...



Enjoy!

2% 2011 şi alte povestiri

Dacă mai sună vreunul cu "salvaţi copiii" la poartă, îmi pun vizor. Sau interfon.
Adică, îi înţeleg pe ăia care mişună pe stradă, cu mapă şi poveşti lacrimogene; parcă-s traşi la xerox: aceeaşi mimică, acelaşi repertoriu, toţi doritori să ajute. Îi înţeleg în măsura în care nu mă trag de mânecă ca să-i ascult sau, în cel mai rău caz, pricep "nu"-ul meu din prima. Îi apreciez pentru că pot să creadă în ceva; până când n-o dau în fanatism. Da' când îmi suni la poartă, îţi pui figura aia afectată şi-ncepi să-mi turui povestea ca pe "căţeluş cu păru' creţ", chiar mi se încreţeşte părul.

Îţi deschid pentru că ai sunat. Vreau să ştiu cine are tupeul de a atinge regala sonerie. Te văd, te aud; nu mă interesezi. Îţi spun politicos şi dup-asta vreau să-nchid poarta. Să mă întorc la ale mele. Dacă încerci să mă convingi, nu mă faci decât să te vizualizez tranşat şi pus la uscat la mine-n beci. Şi parcă n-am chef să mă murdăresc de sânge de dimineaţă.

Nu, că vezi tu, că el are argumentul minune: "e pentru copii". Aşa, şi? Trebuia chestia asta să mă facă să-mi tremure buziţa? Printr-o magie şi-o vrăjitorie inima să mi se topească, să mă-nmoi şi să-ţi deschid larg poarta şi portofelul? NU MĂ INTERESEAZĂ! Du-ţi povestea în altă parte. Ia-ţi frumos piciorul din pragul meu, mută-ţi mapa în altă parte, fă paşi. Minutele alea pe care le petreci trăgând de mine le-ai putea folosi pe cineva căruia chiar îi pasă de ceea ce ai de zis. Şi-ai crede că-s dresaţi, la stilul în care se agaţă de tine. Presupun că e curs special unde li se spune că "nu" înseamnă de fapt "da", doar că tre' să se chinuie să ajungă la inima ta; să insiste. Dacă nu devii violent, mai există o şansă; şi chiar dacă devii violent, tot mai au speranţe. Şi cică musulmanii sunt fanatici religioşi. Cei care cred asta, nu i-au văzut pe ăştia de strâng fonduri pentru copii; şi-ar fi schimbat ideea despre terorism.

Pentru că e perioada în care se pot dona ăi 2%, ghici care fac ăl mai mare hau-hau: cei care susţin copiii, bineînţeles. Şi pe bune că dacă n-ar avea: 1. figura de ştiri empatice de la ora 5; 2. alura de salvator al umanităţii; 3. intenţia de a te face să te simţi vinovat că nu faci nimic pentru viitoarele flori ale societăţii - n-aş avea nimic împotrivă; 2 la sută al lor, să facă borş cu el. Da' nu se pot abţine; până nu bagă " da, dai pentru câini, da' la săracii copii nu te gândeşti" nu se simt împliniţi.

Frate, cine i-a făcut, să aibă grijă de ei. N-au cum? Să nu-i mai facă. Şi dacă nici aşa nu se poate, ia-i, mă, tu pe toţi acasă, nu-mi veni cu texte demult fumate. Poate că dacă s-ar împărţi prezervative gratis, n-ai mai avea de ce să-ncerci să storci o lacrimă.

Pân' la următorii nervi, la bună vedere!

Andrea Dworkin se răsuceşte în mormânt - 2

Cică dacă eşti femeie tre' să ai doza aia de solidaritate feminină. Să sari în apărarea femeilor doar pentru că s-a nimerit să-mpărţiţi acelaşi sex; inclusiv în apărarea ăleia de spune inepţie după inepţie. Doar e o luptă continuă între cele două tabere, şi-avem nevoie de fiecare recrut pe care putem pune mâna.

Mai trag un fum din ţigara mea extrem de feminină. De ce aş face front comun cu fiecare femeie din lume? N-am nimic în comun cu cele care aleg să spele şosete şi să schimbe scutece; nici cu alea de se duc de 5 ori pe săptămână la coafor doar pentru a afla ultimele bârfe; nici cu alea de schimbă post după post pentru că nu pot trăi dacă nu ştiu cine mai divorţează şi care s-a mai căsătorit. Nunţi, botezuri, îţ-îţ pe boxe, poşetuţe roz, râsul ăla în călduri, numărul de volănaşe ca problemă existenţială, crize de gelozie, şantaj emoţional, dorinţa nestăvilită de a "lega" pe cineva; nu le pricep.

Că e bătută şi tre' să solidarizezi. Una din două: ori pleci şi scăpi, ori stai şi nu te mai plângi. Că nu obţine postu' ăla de şi-l doreşte pentru că e femeie; da' că nu-l obţii pentru că nu-l meriţi, te-ai gândit? Că e privită ca o jucărie sexuală şi tre' să ne adunăm cu toatele pentru a schimba această părere; nu tot tu ai conturat imaginea asta când ai început să te porţi ca o jucărie? Că vezi tu, că bărbaţii n-au dreptate când ne desconsideră şi tre' să schimbăm acest lucru; scuze, dar dacă au cunoscut anumite specimene, şi n-au avut ocazia să vadă şi altceva, atunci au tot dreptul să "ne" desconsidere. N-ai cum să schimbi o imagine doar prin simpla asociere cu întregul grup. Şi degeaba tu eşti şi frumoasă, şi deşteaptă, şi cu bun simţ; n-ai cum să impui ideea asta când alături sunt mai multe campioane la scuipat seminţe şi eroine în lamentări.

Spunea cineva că femeile gay sunt mai misogine decât bărbaţii. Şi tind să dau dreptate, pentru că au cunoscut mai multe; mai multe laturi, adică. Şi cum să nu fii adept al misoginismului, când ştii că există da, multe femei demne de admiraţie, dar că trebuie să le cauţi bine de tot, pentru că celelalte sunt la fiecare pas? Şi cum să solidarizezi cu ceva ce nu-ţi aparţine?

Nu, nu cred în solidaritate sexuală. Cred că există oameni între oameni, şi acolo poţi să-ţi găseşti asemănarea, nu în Getuţa de la patru.

Pân' la următoarea dilemă, la bună vedere!

I have a dream

Sunt unele zile în care mă cuprinde aşa, un soi de lene de nu-mi vine să dau nici perdeaua la o parte, darămite să fac ceva mai complicat şi mai inteligent. Ştii, alea când te dai jos din pat în slow motion, când pătura e un chin suplimentar, când ar fi perfect dacă ar veni cafeaua gata făcută, direct pe birou, în faţa ta, să nu trebuiască să mai ajungi până-n bucătărie s-o prepari cu mânuţa proprie şi personală.

Şi n-are nici o legătură cu vremea. Putea să fie soarele sus pe cer, rânjind cu toţi dinţii, şi ciripelele să triluiască, şi totul să fie plin de viaţă şi veselie. Lenea mea nu ţine cont de vreme. Vine când vrea, stă cât vrea, pleacă atunci când i s-a făcut lene de mine.

Nu ştiu cum se face că exact atunci când mă pocneşte lenea, se-ntâmplă dezastrul: nema ţigări; în frigider se aude ecoul; şi tocmai atunci aş bea şi-o cană imensă de apă minerală, şi nici n-aş refuza ceva dulce, orice, ambalat frumos şi, dacă nu e prea mare deranjul, cu multă cremă. Şi-o prăjitură, şi poate şi ceva sărat şi da, pot să mă panichez liniştită: încă două ţigări şi rămân fără.

În momentul ăsta am două soluţii: ori mă sui în pat şi-mi depăşesc recordul de somn stând acolo mai bine de 20 de ore, da' mâine dimineaţă tot n-o să am ţigări; ori îmi iau inima-n dinţi şi fac nefăcutul: mă-ndrept leneş spre magazin. Cei care au experimentat genul ăsta de dilemă şi genul ăsta de lene ştiu că doar a doua opţiune e acceptabilă. Aşa că tărăşte-te, Camelia, pân' la şifonier, trage două-trei hăinuţe pe tine; rostogoleşte-te înspre tenişi, chinuie-te să legi şireturile, apucă cu dibăcie cheile şi, până să ieşi pe poartă, hotărăşte-te în ce parte s-o apuci. Nu-i bai, în 15 minute eşti înapoi în pijamale, da' tot cam pe-atât îţi ia să te pregăteşti spiritual pentru o ieşire din leneveală.

Aşa că am un vis. Măreţ, sublim, care ar schimba lumea; care ar face oamenii să se ţină fericiţi de mânuţe şi să creadă în acelaşi ţel; care ar fi rezolvarea tuturor problemelor şi poate ar aduce pacea-n lume: magazinul de la câteva străzi depărtare, ăla unde găsesc tot ce-şi doreşte sufleţelul meu, să facă livrări. Să dau telefon, să turui lista şi-n maximum juma' de oră "delivery boy" să se prezinte la mine, cu sacoşa şi nota de plată. Da, ştiu, e greu de realizat, dar ce-ar fi lumea fără idealuri măreţe?

Pân' la următoarea lene, la bună vedere!

Ne place, da, ne place - p.61

Încă una de duminică, de stare, de...


R.E.M. - Drive de Stella78

Maybe you did, maybe you walked,
Maybe you rocked around the clock.

Enjoy!

Aşa grăit-a Guru-ul - p. 3

Dintr-o carte proastă pe care am citit-o în nenumărate rânduri mi-a rămas o chestie: mereu trebuie să ai grijă de persoana numărul 1; adică de tine. Pentru că ceilalţi, oricât de bine intenţionaţi ar fi, oricât de mult le-ar păsa de tine, oricât de acolo ar spune că sunt, cel mai sigur tot la ei se vor gândi prima dată. Şi dacă n-ai tu grijă de tine, nu poţi băga mâna în foc că altcineva o va face.

Asta m-a ridicat de fiecare dată. Asta şi ideea că, într-un fel sau altul, totul se întoarce, mai devreme sau mai târziu. Şi dacă e mai târziu, atunci e foarte posibil să te lovească mai tare decât ai dat, dar poate aşa vei şti să nu mai loveşti şi-a doua oară.

Am învăţat că e bine să te porţi cu oamenii aşa cum se poartă ei cu tine. Faza cu "întoarce şi celălalt obraz" e so last year. Nu faci decât să te trezeşti cu vânătăi, şi cel mai probabil nici un sfânt nu-ţi va mulţumi pentru chestia asta. Martiriul nu e pentru mine; poate pentru că toţi martirii sunt morţi şi nu cred în grăbirea momentului final.

Gesturi; mai mici sau mai mari, toate îmi întăresc şi-mi conturează o părere. Cuvintele le ţin minte pentru că te bucură şi dup-aia te lovesc. Aşa că le ţin minte pe toate nu pentru că am o memorie de elefant, ci pentru că e singurul mod în care pot şti pe cine şi când să cred.

Cred că încăpăţânare în faptul că nu există situaţie fără ieşire, că nimic nu-i atât de negru pe cât pare, că dacă vrei poţi. Şi-aşa mai trece o zi. Şi-altele după ea, până când vezi că-i aşa cum zic eu. Şi dacă asta se bate cap în cap cu faptul că unele chestii nu pot fi schimbate nici dacă te rostogoleşti de trei ori şi te transformi în muscă, cu atât mai bine. De-ar fi totul mult prea clar, deja n-ar mai avea nici un farmec.

Iar dacă afli că eşti fără milă, umflă-te în pene. Deja eşti mai puternic. Pentru că altuia nu i-ar fi de tine; iar dacă i-ar fi, probabil s-ar uita fără să te-ajute. Să vadă cât rezişti.

Mi-am îmbrăcat hainuţa albă de guru în după amiaza asta. Şi nu pentru că e duminică; pentru că unele lucruri se văd mai bine scrise. Pentru că trebuia să mi le aduc eu aminte, înainte de a putea să crezi în ele.

Pân' la următoarea revelaţie, la bună vedere!

Cabine de telefon

Uneori mi-e dor de perioada aia în care, dacă voiai să dai un telefon, trebuia să te deplasezi până la fix-ul aşezat strategic. Să te asiguri că nu e "cuplajul" pe linie, să te chinui să formezi corect numărul şi dup-aia să anunţi rapid ce aveai de anunţat. Dacă n-aveai fix acasă, una din două: ori te duceai pe la vecinii mai avuţi şi atentai la fix-ul lor, ori căutai un telefon public, te scotoceai de monezi şi, la fel, comunicai chestia aia importantă.

Acu', mobilul să trăiască. Poţi găsi pe cine vrei, oriunde, oricând. Să ne înţelegem că eu cu telefonul propriu şi personal n-am nici o problemă. Ba chiar mă-nţeleg atât de bine cu el şi cu "agenda" mea, încât mi-ar fi greu de tot să trebuiască să mă întorc la ăla cu disc.

Da' nu, că vezi tu, că unii nu pricep că faptul că ai mobil nu înseamnă că ai şi liber la disecat probleme personale în public. Fără să te deplasezi din grupul în care eşti pentru a găsi un colţ mai retras să spunem, pentru a bla-bla-bla în voie. Şi-uite aşa te trezeşti că ştii şi ce-a gătit, şi ce culoare au şosetele, ba chiar şi ce poziţie preferă în pat. Nu ţi le spune în faţă pentru că, de, nu te interesează şi, în plus, n-aţi ajuns încă la gradul ăla de amiciţie maximă, dar nu se sfieşte să le spună la telefonul bine lipit de ureche.

Să nu ascult dacă nu mă interesează? Foarte adevărat. Da' cum să nu aud dacă tu-mi stresezi timpanul, la doi metri depărtare, şi nici măcar nu încerci să vorbeşti mai încet? Nu mă interesează nici câte boabe de fasole ai pus în ciorbă, nici că ai febră musculară de la masaj. Şi, mai mult de-atât, opreşte-te dacă ai de gând să dai detalii, pentru că nu, nu vreau să te vizualizez în neglijé transparent; de ce nu poţi descrie cum a fost la munte, când aveai straturi de haine peste tine? Nu eşti din categoria persoanelor pe care aş vrea să le văd dezbrăcate, de ce insişti să mă spamezi cu imaginea?

Deja ştiu repertoriul; e previzibil. Şi n-am chef să te mâţâi în receptor lângă mine, pentru că numai de tine mâţâită n-am chef. Şi nici să urli lângă mine că orice, nici să ştiu istoria întregii familii, nici cum ai călcat frunzele de viţă de vie pentru sarmale, pe bune, nu mă interesează nimic din ce te încăpăţânezi să nu transmiţi telegrafic, ci cu amănunte dintre cele mai detaliate. Mobilul ăla îşi are utilitatea lui; şi nu e să-mi faci mie capul mare.

Pentru un motiv din ăsta vreau telefoanele fixe înapoi. Cum e puţin probabil să se întoarcă, pot oricând să sper că te lasă bateria, şi n-ai încărcător la tine, şi-ţi mai pică şi reţeaua, ba poate chiar îţi expiră cartela. Visez cu ochii deschişi.

Pân' la următoarele detalii, la bună vedere!