I have a dream

Sunt unele zile în care mă cuprinde aşa, un soi de lene de nu-mi vine să dau nici perdeaua la o parte, darămite să fac ceva mai complicat şi mai inteligent. Ştii, alea când te dai jos din pat în slow motion, când pătura e un chin suplimentar, când ar fi perfect dacă ar veni cafeaua gata făcută, direct pe birou, în faţa ta, să nu trebuiască să mai ajungi până-n bucătărie s-o prepari cu mânuţa proprie şi personală.

Şi n-are nici o legătură cu vremea. Putea să fie soarele sus pe cer, rânjind cu toţi dinţii, şi ciripelele să triluiască, şi totul să fie plin de viaţă şi veselie. Lenea mea nu ţine cont de vreme. Vine când vrea, stă cât vrea, pleacă atunci când i s-a făcut lene de mine.

Nu ştiu cum se face că exact atunci când mă pocneşte lenea, se-ntâmplă dezastrul: nema ţigări; în frigider se aude ecoul; şi tocmai atunci aş bea şi-o cană imensă de apă minerală, şi nici n-aş refuza ceva dulce, orice, ambalat frumos şi, dacă nu e prea mare deranjul, cu multă cremă. Şi-o prăjitură, şi poate şi ceva sărat şi da, pot să mă panichez liniştită: încă două ţigări şi rămân fără.

În momentul ăsta am două soluţii: ori mă sui în pat şi-mi depăşesc recordul de somn stând acolo mai bine de 20 de ore, da' mâine dimineaţă tot n-o să am ţigări; ori îmi iau inima-n dinţi şi fac nefăcutul: mă-ndrept leneş spre magazin. Cei care au experimentat genul ăsta de dilemă şi genul ăsta de lene ştiu că doar a doua opţiune e acceptabilă. Aşa că tărăşte-te, Camelia, pân' la şifonier, trage două-trei hăinuţe pe tine; rostogoleşte-te înspre tenişi, chinuie-te să legi şireturile, apucă cu dibăcie cheile şi, până să ieşi pe poartă, hotărăşte-te în ce parte s-o apuci. Nu-i bai, în 15 minute eşti înapoi în pijamale, da' tot cam pe-atât îţi ia să te pregăteşti spiritual pentru o ieşire din leneveală.

Aşa că am un vis. Măreţ, sublim, care ar schimba lumea; care ar face oamenii să se ţină fericiţi de mânuţe şi să creadă în acelaşi ţel; care ar fi rezolvarea tuturor problemelor şi poate ar aduce pacea-n lume: magazinul de la câteva străzi depărtare, ăla unde găsesc tot ce-şi doreşte sufleţelul meu, să facă livrări. Să dau telefon, să turui lista şi-n maximum juma' de oră "delivery boy" să se prezinte la mine, cu sacoşa şi nota de plată. Da, ştiu, e greu de realizat, dar ce-ar fi lumea fără idealuri măreţe?

Pân' la următoarea lene, la bună vedere!