În pantofii altcuiva

Dacă m-aş fi născut în alt secol, aş fi fost dezmoştenită din multiple motive. Cu câteva decade mai devreme, aş fi militat probabil pentru egalitate între sexe. Femeie islamică, probabil că aş fi valorat câteva cămile şi-aş fi încercat să trec cât mai rapid graniţa. În Etiopia, Kenia, Libia, Mali sau Mauritania, aş fi fugit să scăp de FGM. Într-o familie de mormoni, aş fi făcut scandal să pot fuma câte un pachet pe zi şi să-mi încep dimineaţa cu o cană de cafea. Într-o comunitate Amish ar fi trebuit să merg mult pe jos pentru a scăpa de bărbat, pământ, copii.

Dar asta gândesc acum. Născută şi crescută poate nu în cel mai grozav loc şi timp; dar cel puţin având posibilitatea de a face ce vreau eu. Fără chestii obligatorii, fără tradiţii şi ritualuri. Să fiu cine vreau să fiu, cine pot fi, cum ştiu eu mai bine.

Am crescut într-o familie care nu mi-a impus; care m-a lăsat să văd eu cum e orice şi-n care litera de lege a fost "las-o să se dea cu capul de sus" şi "capul ei de pereţi". Nu că nu le-ar fi păsat; doar că, ştiindu-mă pe mine, ar fi fost cam greu să fie altfel. Primul fum l-am tras din ţigara maică-mii, pe la 12 ani; n-am mai fumat mult timp după. Am fost cât de out s-a putut fi de la bun început. Şi dacă am avut tunsoare cu ţepi şi am mai multe pierce-uri decât permite legea, tot problema mea e.

Probabil ar fi fost mai palpitant să fiu eu în alt loc şi timp; spun probabil, pentru că nu mi-ar putea garanta nimeni că ar fi aşa. Că dacă m-aş fi născut în alt secol, n-aş fi fost mamă de familie, căsătorită de convenienţă. Cu câteva decade mai devreme, soţie banală. Femeie islamică, vândută pe câteva cămile şi cu părul acoperit, şi făcând baie îmbrăcată. În Etiopia, Kenia, Libia, Mali sau Mauritania, victimă neputincioasă a FGM-ului. Într-o familie de mormoni, dictând şi respectând moderaţia. Într-o comunitate Amish, slăvind religia şi familia şi pământul.

E fain să te umfli în pene spunând "mamă ce-aş mai fi schimbat eu lumea, păcat că n-am avut ocazia". Oricât de frumos e visul, în alt timp şi loc n-ai mai fi tu. Ai fi cine îţi spune timpul şi locul să fii. Adică oricine altcineva. Şi visele prea rar devin realitate. Şi singurul meu vis care s-a apropiat de realitate s-a transformat; nu în coşmar, ci într-o realitate mult prea palpabilă.

Pân' la următoarea revelaţie, la bună vedere!