Yo mama

Când vine vorba despre mine şi copiii şi spun că nu, nu vreau să contribui la popularea planetei, de cele mai multe ori vine replica aia: "dacă mama ta ar fi gândit aşa..." Degeaba m-aş agita să explic că 1. nu-mi plac; 2. nu sunt eu aia care să împingă un căruţ; 3. chiar dacă mi-ar plăcea, m-aş gândi înainte dacă am cum să-l cresc fără să plângă după o ciocolată şi aş ajunge la concluzia că cel mai probabil nu. Vajnicii apărători ai maternităţii vor veni imperturbabili cu aceeaşi replică; de parcă şi-au luat doctoratul în "cum să spui asta mai cu patos".

E simplu: dacă doamna mamă ar fi gândit aşa, cel mai proabil eu n-aş fi aici, scriind despre asta. E la mintea cocoşului. S-ar fi găsit în schimb alte doamne mame care să scoată pe bandă rulantă Camelii după Camelii şi dintre toate, una poate că s-ar fi nimerit să fiu eu. Şi dacă nu, ghinion! Dacă ar fi fost ghinion, eu n-aş fi avut cum să mă gândesc la asta, pentru că n-aş fi existat; nu m-ar fi afectat, nu m-ar fi atins cu nimic. E ca şi cum ai spune " dacă mama lui Hitler s-ar fi gândit înainte dacă să păstreze sau nu sarcina..." Nu, nu s-a gândit. La fel, ghinion.

Degeaba-mi spui acu' după 27 de ani că nu gândesc ok nevrând copii, pentru că dacă mama... Întoarce, frate, timpul; dă-l înapoi; fă-o pe doamna mamă să se răzgândească. N-ai cum. Şi-atunci de ce-mi vii cu replica asta obosită? Nici măcar un sfert de argument nu este. E aşaaa, hai să ne jucăm de-a ce-ar fi dacă n-ar fi. Inutil şi stupid.

Iar faptul că doamna mamă a avut geniala inspiraţie de a nu gândi ca mine, nu înseamnă că şi eu tre' să fac acelaşi lucru. Am trecut de perioada în care fiicele trebuiau să calce pe urmele mamelor; şi idealul meu în viaţă nu e să fiu ca mama. Mi se pare pierdere de timp să vrei să recreezi viaţa altcuiva. Una ai, şi pe aia s-o faci copia fidelă a ceva ce a fost deja? Exist - indubitabil. Mai e loc de încă unul? La fel, indubitabil. Dar vreau asta? Nici în ruptul capului. Aşa că las-o pe mama în pace, pentru că deja trecem la altă categorie; yo mama. Şi nu se ştie cine cedează primul.

Pân' la următoarea sprânceană ridicată, la bună vedere!