Pierdut

Bunică-mea era ortodoxă. Ca orice ortodox care se respectă, avea o slăbiciune pentru sfinţii catolici. Sfântul Anton era în top. Şi-avea o cărţulie specială, moştenită din vremuri de demult, în care erau tot felul de rugăciuni, pentru diverse chestii: de la însănătoşire, la reuşită la examene. Cea care m-a fascinat a fost aia pentru găsirea lucrurilor pierdute. Teoretic, dacă pierdeai ceva, te duceai la rugăciunea cu pricina, şi sfântul Anton se ocupa personal de găsirea chestiei pierdute; sau se ocupa de tine, altfel încât să te duci direct la locul în care ai pierdut ce-ai pierdut tu acolo. Ştiu c-am încercat-o şi eu; n-aş putea spune sigur dacă mi-a ieşit sau nu. Nu mai ţin minte, ca să spun drept. Dar cărţulia există încă, cu tot cu rugăciune; pusă bine de mine.

Dacă nu te încântă sfântul, atunci poţi încerca altceva: pui toate oalele din casă cu fundu' în sus. Şi clar găseşti ce ai pierdut. Dacă n-ai oale, sau nu vrei să-ţi baţi capul cu ordinea de după, apelezi la varianta prescurtată: o ceşcuţă cu fundul în sus. Şi-o laşi aşa acolo, până când găseşti, sau până când uiţi ce-ai pierdut, şi treci mai departe.

Dacă ai pierdut bani, stai fără grijă; nu-i vei găsi. Dar clar cineva se va bucura de ei, deci nu-ţi face sânge rău. Totul e spre bine. Dacă ţi-ai pierdut pisica, faci ca mine: o cauţi până înnebuneşti; pui anunţuri, dai mass-uri, vorbeşti cu amicii să răspândească vestea, poate-poate. Nu, de cele mai multe ori n-o vei găsi. Da' e posibil s-o găsească altcineva şi s-o păstreze, şi te poţi amăgi cu gândul că-i va fi bine. Dacă pierzi în mod inexplicabil o bijuterie, există două variante: ori n-o mai găseşti never-ever; ori o găseşti şi, dacă te încăpăţânezi s-o porţi, o mai pierzi de câteva ori, până când n-o mai găseşti deloc. Asta e şusta cu biju-urile: dacă nu vor să stea la tine, nu stau şi pace bună. Dacă ţi-ai pierdut cheile, schimbă yala. Dacă ai obiceiul de a pierde orice, obişnuieşte-te cu ideea; asta e. Nu ţine de a fi mai atent; ia-o ca pe-un talent rar întâlnit: acela de a pierde lucruri pe care alţii nu le-ar pierde nici într-o mie de ani. Crede-mă pe cuvânt, eşti aproape unic.

Şi tot din categoria pierderilor: dacă-ţi pierzi capul după cineva, slabe şanse să ţi-l regăseşti curând; dacă-ţi pierzi minţile, rareori îţi vor fi înapoiate; dacă-ţi pierzi sufletul, îl cauţi până-ţi pierzi şi trupul. Dacă te pierzi pe tine, îţi trebuie timp pentru a te regăsi dar, de cele mai multe ori, ai şanse de reuşită; trebuie doar să vrei. Şi dacă-ţi pierzi şirul gândurilor, ia-o de la capăt; reciteşte şi poate-ţi revii. Poate.

Pân' la următoarea revelaţie, la bună vedere!