.

vineri, 27 mai 2011

Don' worry, be happy

Mă, şi-i frumos afară. Şi-ai dormit bine c-o noapte în urmă, n-ai mai avut vise din alea naşpa, nu te mai încearcă nici un sentiment nasol, stomacul nu se mai strânge de la gânduri şi idei, ce mai, o zi care promite a fi şmecheră. Ai chef de hai şi hăhăială, poantele le prinzi la fileu, replicile nici tu nu mai ştii de unde le scoţi, râzi de pocneşti. Pe unde apuci. Pe scaun, pe birou, pe sub birou. Pe bune că e o zi din aia din care ţi-ai dori să nu se mai termine. Moment din ăla de l-a făcut pe Faust să vrea să se oprească timpul.

Şusta e că Faust a dat ceva la schimb. Da' tu? N-ai dat nimic şi n-ai făcut nici un pact şi totuşi apare ceva. Replica pe care, dacă replicile ar putea fi urâte de-a dreptul, o urăsc cu tot sufletul meu nevândut: "prea râzi; nu faci a bine!"

Mi se taie picioarele când aud asta pentru că, dacă e pe bune, şi devine realitate, atunci există doar vreo două chestii care pot merge naşpa. Da's din alea de mă lovesc în moalele capului, de-aş prefera oricând să mă calce cineva pe ficaţi până îi torcoşeşte total, de-mi vine să-mi iau poantele şi bocceluţa şi să mă întorc la starea de dimineaţă sau, mai bine, să derulez următoarele ore; fast forward pentru a scăpa de "blestem".

Ăl de-a inventat fraza asta ori a fost extraordinar de sadic, ori teribil de nefericit. Adică, de ce ai vrea să strici cheful cuiva cu ameninţarea că, dacă se simte bine, atunci în mod clar îi va fi rău? De ce să te simţi cumva vinovat pentru că da, pentru câteva ore, eşti fericit? Chit că dup-aia revii la starea aia care te macină de ceva timp, măcar puţin, puţin de tot, îţi permiţi să te fericeşti. Ei, nu, că cică "faci a rău". Şi dus e cheful, şi mai stai şi cu frica-n sân pentru că da, ceva se va întâmpla. Ceva care să te dea peste cap. Ai râs mai mult decât permite legea? Na, de-aici! Să vezi că totul se plăteşte şi nu-ţi dă nimeni nimic fără să-ţi ia altceva în schimb.

Partea nasoală e că deochiul şi "blestemele" au mania de a se lega de mine. Pentru cei care n-au tangenţe cu d'astea, spun că mai bine să nu aveţi motiv să-ncepeţi să credeţi. Dar da, "se leagă". Şi cam de fiecare dată când am râs cu poftă, am cunoscut şi reversul medaliei. Coincidenţe nu există deci, probabil, bad timing. Da' din tot sufletul meu nu tocmai inocent îmi doresc un lucru: ăla care a avut geniala idee şi a inventat conceptul să se bucure că i-a ieşit vrăjeala; pentru că dup-aia va simţi ce propria piele ce a putut inventa...

Pân' la următoarea manie, la bună vedere!

4 comentarii:

  1. Poate o sa te ajute sa privesti altfel lucrurile ideea stiintifica ce zice ca in fiecare moment, noi culegem rezultatele si efectele unei stari anterioare... daca acum ma simt bine si rad, inseamna ca toata istoria mea, toate lucrurile pe care le-am facut inainte de asta, m-au condus la momentul prezent.
    Nu am cum sa fiu asa (vesel, fericit) ca un efect al unui lucru viitor, care nici nu s-a intamplat inca (gen "lasa ca urmeaza ceva rau pe care il pregatesti acum")... E fizic imposibil :-)
    Capisci? :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. @Ana - îmi place mai mult varianta asta;) e mai aproape de uman...
    capisco:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Hehe, ma bucur :-)

    Cand ajung cu cetitul la zi, promit ca dau like si pe feisbuc la blog, dar pana atunci...trag, neica, trag, merge tare incet pentru ca ma organizez eu prost cu timpii...

    RăspundețiȘtergere
  4. @Ana - păi, e şi mult, ce-i drept. dar înaintezi destul de repede; deja ai terminat vreun an şi ceva...

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger