Suma viciilor e constantă

Când am fost la medic, controlul anual obligatoriu, m-au întrebat aşa:
- Fumezi?
- Un pachet jumate pe zi.
- E mult. Cafea?
- În fiecare dimineaţă.
Concluzia doamnei cu titlul de "doctor" a fost: "de alcool nici nu te mai întreb"...

Recunosc, era dimineaţă. Eram după vreo 4 ore de somn, cu pierce-urile la vedere şi c-un tricou negru, lung, larg, tridimensional. Da' pe bune că eram shiny, de-abia scoasă din cutie, cu cafeaua deja băută, puţin nervoasă pentru că n-a catacdisit să mă invite pe cântar sau să-mi verifice centimetrii, deci funcţionabilă total. Cu gânduri de-a scăpa cât mai repede de acolo, pentru că singurul lucru util pe care îl păţeşti e să ţi se ia tensiunea, şi nici aia nu e tocmai relevantă pentru că, repet, băusem stacana de cafea şi am ajuns şi per pedes la cabinet. Deci, nimic vital, de care nu m-aş putea lipsi.

Da' stau eu şi mă întreb: de când concluzia logică dacă fumezi mult şi bei cafea e că alcoolul îl consumi la fel de fără măsură? E cumva o legătură indestructibilă între cele trei, de care n-am aflat până acum, cu toate că fumez de vreo 9 ani? Sau e la fel de pertinentă ca aceea pe care a tras-o diriga când eram în clasa a şaptea, conform căreia aveam vocea guturală pentru că fumez ca turcul? Şi, mamă, ce probleme, ce muncă de lămurire, ce joc de-a şoarecele şi pisica... M-a chemat de vreo două ori să vadă dacă nu miros a fum de ţigară, şi-a tras concluzia că fumez, da' nu se simte. Şi săraca de mine aveam vocea guturală din naştere, da' asta deja e altă poveste.

Revenind la concluzii de profesionist: profesionistu' ăsta a insinuat că beau la fel de mult pe cât fumez. Recunosc din nou, nu-s uşă de biserică. Nu pic de la jumate de bere şi nu mă fâstâcesc dacă-mi dai un vin bun. Ba chiar n-aş refuza nici un pahar de coniac. Nu amestecate, spun drept. Oricare dintre ele. Da' asta nu înseamnă că lumea mea se reduce la fumat şi băut. În stilul ăsta, mă gândesc că putea să spună că am trecut de la ţigară la pipă, ba chiar mai departe.

Clişeu: oamenii au idei preconcepute. Şi poţi să le baţi un cui în cap, şi tot n-o să le treacă. Dacă au ei anumite impresii, apăi nici ordinul procuraturii nu-i scoate din ale lor. Da' nu mă cunoşti pentru a trage concluzii şi pentru a emite judecăţi de valoare. Nu stai lângă mine zi de zi, nu ştii ce şi cum gândesc, mă vezi o dată-n viaţă, timp de 5 minute. Şi-n alea 5 minute ai impresia că ai dezlegat misterul vieţii mele, şi că mă poţi citi ca pe o carte deschisă. Newsflash: nu e chiar aşa. Sincer, n-avea nici un rost să stau să explic chestia asta. Pentru că, dacă e medic, clar ştie tot despre tine doar dintr-o privire. Şi cine sunt eu să-i stric iluzia creată în ani?

Pân' la următoarele concluzii, la bună vedere!