Ştie stânga ce face dreapta

Dacă muncesc, mi se pare normal să cheltui după pofta inimii şi după grosimea portofelului. Că am chef de cumpărat chestii multe şi total nefolositoare, că vreau să-mi iau a ţâşpea mia cămaşă sau că vreau şi ciocolată, şi biscuiţi, şi alune, şi îngheţată şi da, jumătate din magazin, e problema mea.

Când vine vorba de bani la comun, şi-s două salarii la mijloc, mi se pare normal să se întâmple aceeaşi chestie. Da, la comun înseamnă că plătim împreună chirie, întreţinere, şi alte facturi; cumpărăm haleu în funcţie de gusturile comune; da' dacă vine vorba de ceva ce eu vreau, şi-mi permit, clar o să-mi cumpăr, chit că e vorba de o clămiţă sau de un hard nou. Şi da, mi se pare şi mai normal să spui că vrei, că o să faci, că o să cumperi. Evident că mă gândesc de două ori înainte şi ceea ce vreau eu nu aduce bugetul pe marginea sinuciderii...

Da' nu, că vezi tu, că nu e chiar aşa. Ultima variantă auzită spune în felul următor: da, ai banii la comun, da' celălalt dă tot în casă, pe când tu îţi mai sustragi aşa nişte finanţe, să ai rezerve pentru plăcerile proprii şi personale. Pe care da, le satisfaci pe ascuns. Mă scarpin nedumerită în cap. Adică, de ce? Mie, una, mi se pare a fi minciună. Mie, una, nu mi se pare corect. Mie, una, mi s-a zburlit codiţa.

Păi, frate, munceşti pentru banii ăia. Logic şi firesc să te şi bucuri de ei, nu să-i gândeşti doar în rate şi facturi. Ai nevoie de o sesiune de răsfăţ şi, dacă te iubeşte şi te cunoaşte, apoi n-o să aibă nimic împotrivă. Dacă are ceva împotrivă, atunci e o problemă. Da' tot problemă e şi să nu-i spui că vrei sesiunea aia de răsfăţ şi să ţi-o oferi şuşotind pe la colţuri şi aşteptând momentul în care eşti singură acasă pentru a te bucura de o rochie - să zicem.

Să ascunzi, să te ascunzi, să faci pe ascuns. Aia nu-i nici încredere, nici idee de bani la comun. Că vrei tu să păstrezi o sumă din salariul propriu şi personal pentru plăcerile proprii şi personale, total de acord. Da' zi. Nu de alta, da' doi pot juca acelaşi joc. Şi de ce unul să fie cinstit şi fraier, şi celălalt să mimeze că e cinstit şi să se dea deştept? Nu pricep şi pace bună.

Da' dacă asta e noua idee de "comun" şi "doi" şi "facem împreună, da' eu mai fac şi pe ascuns", prefer să fiu demodată. Să cred încă în faza aia expirată conform căreia încrederea e reciprocă şi că, o dată pierdută, mai greu o recâştigi.

Pân' la următoarea dilemă, la bună vedere!