Copil à la Bourguignonne

Dorm până după 12 pentru că trebuie să-mi fac somnul de frumuseţe. Cu geamul larg deschis pentru că tre' să mai intre Cami să mănânce şi pentru că e deja vară, aer, alea-alea.

Să fi fost în jur de 10 când mă-ntorceam de pe-o parte pe cealaltă, cu perna-n braţe, cu juma' de vis în plină desfăşurare, ce mai, nebunie curată, somn de voie. Dormeam regulamentar şi-n termen. Când aud cea mai stresantă voce posibilă; puţin piţigăiată, plângăcioasă, smiorcăită; da' ştii cum? D'aia de-ţi vine să-l iei la bătaie pe proprietar numai cât deschide gura. D'aia de-ţi zburleşte părul pe ceafă şi te transformă-n criminal în serie.

- Mamaie, vino şi şterge! Mamaie, vino şi şterge! Mamaie, vino şi şterge! Mamaie, vino şi şterge!

Plodu' a răsturnat sticla cu apă. Plodu' s-a speriat c-a răsturnat sticla cu apă. Plodu' nu ştie că poate să spună o singură dată o chestie, şi e înţeles. Nuuu, ar fi fost prea uşor. Plodu' a repetat asta de pe puţin 200 de ori, din ce în ce mai ascuţit, din ce în ce mai piţigăiat. Plodu' afară, bunică-sa în casă. Plodu' nu şi-a mişcat târtiţa până-n casă, a considerat util să zbiere în faţa geamului meu, poate va fi auzit până-n fundul casei unde bunică-sa veghează.

Prima intenţie a fost să-i dau un şut să aterizeze în bucătăria bunică-sii. Isolierband şi sigilat copilul. Copilul pe varză, cu un măr în gură. Saw cu copii.

Şi repetiţia aia enervantă, o dată la 30 de secunde; disc zgâriat. De ce nu pot să fie copiii normali? Adică, să spună o dată ce au de spus, fără să repete până-mi crizează singurul neuron treaz la ora aia? Dacă e ceva ce mă stresează mai tare decât copiii care bat din picior şi se dau cu fundul de pământ, atunci e vorba despre ăia de se repetă. Ciocu' mic. Pliscu'. Altminteri îmi trezeşti impulsuri violente, pe care prefer să le ţin ascunse pentru a nu mă procopsi c-o cămăşuţă albă, cu mâneci lungi, fashionist legate la spate.

Pe de altă parte, ştii că dorm la ora aia; ştii de ani buni. Pune-i, cucoană, botniţă sau ţine-l legat de calorifer până mă vezi târâindu-mi corpul prin curte. Dup-aia n-are decât să zbiere până-i pocnesc plămânii, da' somnul meu e sfânt. Ca idee, ştiu că la ora 2, când eu încep să funcţionez, plodu' doarme, bălind fericit. Şi mă bate gândul la o sesiune de Cradle of Filth, cu boxa TARE. Sau, mai bine, ce-ai zice dacă mi-aş lua o tigaie oareşcare şi-un polonic, şi-aş mărşălui prin curte, bătând cadenţa, exact la ora aia? N-ar fi amuzant? La fel de amuzant ca orăcăitorul repetitiv dimineaţa devreme.

Pân' la următorii nervi, la bună vedere!