Cumpărături de coşmar

Ador super market-urile. Cu cât sunt mai mari, cu atât mai bine. Niciodată nu mă duc să cumpăr ceva anume. Îmi place să mă plimb cu coşul meu - neapărat cu roţi - sistematic, printre toate rafturile. Ceea ce mă atrage, îşi găseşte rapid loc printre celelalte nimicuri. Nu mă duc să-mi fac "aprovizionarea", mă duc cu scopul sigur de a cheltui, fără să ştiu de dinainte pe ce. Cel mai mult mi-a plăcut Carrefour-ul, în care am pierdut cu succes câteva ore, căscând ochii la cosmetice şi încercând să mă hotărăsc între două nuanţe de vopsea. Nu de ouă, de păr. Altădată am reuşit să plec cu o bicicletă de fitness, care-mi ocupă o bucată bună din cameră, pe care de-abia am reuşit s-o transport, dar care mi-e dragă de mor.

Coşmarul meu în legătură cu supermarket-urile implică...TADAAAAAM! Copiii. Ăia mici, de vin la cumpărături cu părinţii, care fac scandal şi de care nu poţi scăpa, pentru că nu-s doi, trei, ci mulţi. Atât de mulţi, încât mă-ntreb dacă nu s-au vorbit toţi părinţii să se adune şi să-mi transforme mie cumpărăturile într-un vis urât.

De ce mă stresează? Pentru că, în mometul în care citesc eu cu atenţie beneficiile pe care mi le poate aduce gelul ăla de duş din care n-am mai luat până acum, care miroase bestial şi care îmi va transforma baia într-o experienţă unică, chi-ul îmi este disturbat de un ţipăt prelung, acut, exasperant. Copilul vrea nu ştiu ce bomboană, sau copilul trebuie să se exprime liber, chit că are doar 2 ani şi n-ar şti ce-i aia libertate nici dacă l-ai pocni cu Statuia Libertăţii în cap. Şi ţipătul continuă, şi mămica fericită nu face absolut nimic ca să-l facă să tacă, şi simt imboldul să-i ofer o rolă de bandă adezivă, dar ştiu sigur că m-aş trezi cu o poşetuţă ofensată drept în faţă. Aşa că mă îndepărtez de sursa zgomotului, sperând la un moment de linişte, dar nici vorbă. Pentru că mămica cu pricina se încăpăţânează să mă urmărească, şi când reuşesc finalmente să scap de ea, dau peste alta, al cărei copil ţipă mai tare, şi se adună toate în jurul meu, şi-nep să vorbească tare, pentru a acoperi zbieretele micuţilor libertini, şi blestem ora în care m-am hotărât să vin la cumpărături fără căşti de protecţie.

De ce trebuie neapărat să vină cu copilul la cumpărături? N-au bunici, mătuşi, vecini la care să-l lase? Oricum "micuţul" nu pricepe mare lucru din sesiunea de shopping. Nu-şi poate da cu părerea, nu e util, n-are nici o contribuţie în toată acţiunea asta. Ocupă loc, nu-ţi lasă spaţiu de manevră, face scandal şi irită persoanele nesuferite, ca mine.

În plus, de ce trebuie să existe cărucioare speciale pentru "micuţi", sub formă de maşinuţe, care le dau ocazia să scoată un "bruuuum, tiiit, bruuum, bruuuum" enervant? E magazin, nu parc de distracţii. Vin să cheltui bani, nu să mă simt ca-ntr-o grădiniţă. Dacă voiam asta, găseam un spaţiu pentru copii, în care să-mi pierd timpul admirând inteligenţa ieşită din comun a copiilor care fac prăjituri din noroi şi dup-aia le mănâncă, pentru că face parte din joc. Ştiu clar că mama nu m-a luat cu ea la cumpărături până n-am fost destul de mare să pricep că nu trebuie să ţip, dacă vreau ceva îi spun ei - şi numai ei, nu trebuie să mă audă tot magazinul -, nu obţin nimic dacă bat din picior, dau doar dovadă de proastă creştere, nu mă dau cu fundul de pământ când nu-mi convine ciocolata pe care a ales-o pentru că doar plozii răsfăţaţi fac chestia asta, şi eu am mai multă minte decât toţi copii cretini care folosesc trucul ăsta pentru a li se da atenţie. Da, aveam vreo 3 ani şi ştiam toate chestiile astea, şi le respectam, şi mai erau şi alţii ca mine, şi cred că nici un copil nu trebuie luat prin magazine dacă nu le pricepe.

De altfel, copiii au mâini lipicioase, pline de gem sau de ciocolată, şi au prostul obicei de a nu se şterge pe mâini înainte de a pune mâna pe tine, sau pe bluza aia faină pe care tocmai o ochiseşi. Şi de ce aş mai cumpăra ceva care poartă urma lui lipicioasă, şi de ce mamele în cauză nu sunt trase la răspundere pentru pagubele produse de odraslă?

Sincer, propun ca pentru mamele care se încăpăţânează să-şi ia copiii gălăgioşi la cumpărături, să se stabilească orare speciale. Între ora X şi ora Y, mamele la cumpărături. Şi cei care nu sunt deranjaţi de chestia asta. În rest, program pentru cei care n-au chef să audă scâncete şi răcnete şi care nu vor să se ferească de fiecare dată când trece unul mic prin preajmă, pentru că există mereu pericolul să-l calci, şi atunci nu ştiu cum mai scapi vie de mama furioasă. Ar fi soluţia perfectă. Asta ca să nu apelez la soluţia radicală, care ar fi un afiş mare, pe care să scrie CLAR şi CITEŢ: "Accesul în magazin cu îngheţată, câini şi copii, STRICT INTERZIS!"