.

luni, 12 aprilie 2010

Zi liberă

Azi mi-am luat o zi liberă. Nu, nu am nimic special de făcut, nu, nu vreau să plec la munte sau la mare, doar n-aveam chef să ajung la muncă. Am avut chef să stau acasă şi să mă bucur de o extra zi de week-end, să muncesc doar patru zile săptămâna asta, să mă relaxez încă 24 de ore.

Fac frecvent chestia asta. Din 20 de zile lucrătoare, măcar 2 le am ca şi concediu de odihnă/concediu fără plată, pentru că nu-mi place să mă surmenez. În plus, câte un relache din când în când îmi readuce cheful de muncă. Dacă aş munci non-stop, n-aş mai da randament, m-aş sui pe pereţi, m-aş plictisi atât de tare încât aş fi tentată să-mi dau demisia. Şi ăsta n-ar fi un lucru înţelept.

În plus, de fiecare dacă când nu avem ce munci, când se iveşte ocazia de stat 2-3 ore, sunt prima care semnează cerere de concediu fără plată pe orele alea. Prefer să fac orice altceva decât să stau degeaba la muncă. Să mă duc acasă să văd un film, să beau un cocktail, să mă uit pe pereţi, dar nu să stau la birou, numărând minutele. Da, ştiu, asta se vede la salariu; da, la fiecare 8 ore de "fără plată" scade un bon, dar sincer nu-mi pasă. Prefer să-mi scadă salariul, să nu-mi fie adunate orele alea la calcularea pensiei, să rămân fără bonuri, decât să stau degeaba şi să ascult discuţii gen "nunţi, botezuri, relaţii".

Evident că nu toată lumea gândeşte ca mine. Evident că majoritatea nu pleacă atunci când se iveşte ocazia şi, până la un punct, pot înţelege lucrul ăsta. Că au rate, chirie, datorii de plătit. Ştiu situaţia financiară a fiecărui coleg, pentru că toţi se plâng. Se plâng că n-au bani, că nu le ajunge salariul, că tot ce câştigă cheltuie pe mâncare. Sincer, mă lasă rece. Pentru că, după ce plătesc facturile, tot îmi rămâne destul încât să-mi permit să cheltui fără limită. A nu se înţelege greşit; câştig la fel, dar priorităţile mele nu sunt mâncarea şi banii pentru nunta din toamnă. Prioritatea mea e să mă simt bine acum; poate până în toamnă dă acceleratul peste mine, şi-atunci am tras degeaba.

Spuneam că, până la un punct, înţeleg. Punctul ăla e reprezentat de situaţia următoare: semnez foaia de concediu, îmi iau bocceluţa şi dau să plec.
"Iar pleci? Ce salariu îţi mai iei tu luna asta?" De ce te interesează câţi bani iau eu, dacă sunt mulţumită? Dacă mie nu-mi pasă, pe tine de ce te roade grija?
"Iar pleci? Vai, ce-aş pleca şi eu...Să-ţi stea în gât orele astea!" E simplu să pleci. Semnezi o foaie şi dup-aia eşti liber să-ţi vezi de sarmalele tale. Dar nu, vezi tu, că nu are cum să plece pentru că orele alea nu se plătesc, şi-ţi mai ia şi un bon de masă pentru ele. Le crapă măseaua de durere - la propriu - şi tot nu pleacă, pentru că de, bonul ăla...
"Iar pleci? N-o să mai iei nici un bon..." Aşa, şi? Nu trăiesc pentru bonul ăla, nu-l visez noaptea şi, la urma urmei, e bonul MEU. Dacă vreau să renunţ la el, nu e treaba nimănui. Nici n-o să mă îmbogăţesc, nici n-o să ajung Bill Gates cu el. Timpul meu liber, relaxarea mea, e mult mai importantă decât o sută de bonuri.

După cum spuneam, nu mă deranjează că eu plec şi ei rămân, mă deranjează mania asta de a te băga în viaţa omului, de a-i ţine contabilitatea, de a monitoriza câte ore în minus o să aibă la sfârşit de lună. Cred că au carneţel pe care notează de câte ori am plecat, şi suma pe care o voi primi la salariu. Mă simt ca-n gimnaziu, când eu nu ştiam ce medie generală îmi iese, dar aveam o colegă care voia neapărat premiul întâi, şi ştia înaintea dirigintei ce medie finală am. Mie nu-mi păsa, dar se pare că unii nu pot trăi de răul meu...

Aşa că, după cum spuneam, azi am zi liberă. Şi-n timp ce ei or să asude muncind, mă voi bucura de o cafea tare, de nişte ore-n plus de leneveală, de un pahar de vin bun, şi o să aştept cu nerăbdare următoarea zi când n-o să am chef de muncă, şi-o să-mi donez bonul pentru câteva ore de linişte...

11 comentarii:

  1. stiu cum e. cand munceam, as fi dat orice pentru o zi libera. ajungeam vineri si mi se parea ca n am facut nimic, desi luni saptamana se anunta foarte lunga.

    cateodata ceream zi libera ca sa pot pleca de joi, mi se parea extraordinar gandul ca am 3 zile libere.
    bravo!

    RăspundețiȘtergere
  2. @Grapefruits - ce bine ca mai sunt si altii ca mine:P

    RăspundețiȘtergere
  3. Super tare! Bine ca poti. Ma oftici si pe mine. Am si eu zile in care as lenevi, si as lenevi, si as lenevi. Dar nu se poate. Ma bucur insa, sincer, pt ca poti. Si ma oftic sincer ca io nu pot. ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Miţă - da' stii ce fain e sa staaaai, sa nu faaaci nimic, in timp ce altii muncesc?;))

    RăspundețiȘtergere
  5. Mmm... Nothing new there :)
    inca imi Mai amintesc ...
    Imi faci pofta de fapt sa o tai si eu desi nu-I chiar atat de simplu aici
    mmmm ....

    RăspundețiȘtergere
  6. Am şi eu un concediu planificat pe iunie,e ziua mea atunci şi vreau libeeeeeeeeeeeer.Dar îmi dau banii pe concediu,nu iau bonuri,însă.Ai şi tu dreptate în felul tău,dar gândeşte-te că multora le e greu.Spune-le să-şi vadă de treabă.

    RăspundețiȘtergere
  7. daaa, e perfect ca poti face asta! pana la urma, atat timp cat iti asumi tu impactul asupra finantelor, cine ce treaba are?!

    RăspundețiȘtergere
  8. Subscriu in totalitate. E suparator, ce spun eu, enervant de-a dreptul ca se gaseste cate una (mai niciodata nu e un "unul") care sa te frece ca pe maioneza: cate ore de suplimentare ai?, la cat ai plecat azi?, de ce ai plecat?, unde te duci in ora aia libera?, de ce? cum? cand? de ce???? suntem romani, chestia e ca traim in Romanaia si ne ghidam pana si maduva oaselor dupa principiul "sa moara si capra vecinului". daca eu plec, sa plece si x-ulete ca nu cumva la sfarsit de luna sa aiba o ora mai mult decat mine sau vreun bon in plus in plic. execrabil!! oare cum se poate trai zilnic si cu grijile altuia?!? oare nu ti se suprapun buzele cand il intrebi pe x-ulete ce are el/ea de gand sa faca in timpul sau liber? hmm, parese ca-i treaba strict romaneasca sa te doara "maseaua" de "grija" altuia...

    RăspundețiȘtergere
  9. @Blindius - eu le spun...ce sa fac daca nu pricep?:-??

    RăspundețiȘtergere
  10. @Mihaela ( Catwoman) - se pare ca "treaba mea" seaca pe multa lume:-??

    RăspundețiȘtergere
  11. @sandugabrielaioana - nu stiu daca e specific romanesc, dar clar ma streseaza cand altii nu mai pot de grija mea:-l

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger