Frica de...

Se presupune că femeile sunt mai "slabe de înger" decât bărbaţii. Că sunt mai sperioase, mai temătoare, mai neajutorate. Că le e frică de mai multe chestii, că exagerează, că tremură din orice.

Ca de obicei, există două lucruri care mă surprind şi care mă râcâie în acelaşi timp:

1. Da, bărbaţii sunt mai curajoşi, mai puternici, mai greu de speriat. Au pacheţele de muşchi, rezistenţă fizică mai mare, pot să-ţi construiască centru comercial folosind doar un băţ şi-un briceag. Dar mare parte dintre ei sunt pe punctul de a leşina dacă le arăţi o picătură de sânge, o seringă sau o operaţie proaspăt făcută. Nu, nu vorbesc despre medici (despre care oricum am auzit că măcar în anul I de facultate, au leşinat la autopsii), vorbesc despre bărbaţii care n-au contact în fiecare zi cu sângele. Poţi să-i pui să vâneze crocodilul, să prăjească mistreţul sau să jupoaie iepurele, fără nici o problemă. Dacă îi trimiţi să-şi facă analizele, sunt pe jumătate leşinaţi. Chit că e vorba despre un biet ac şi o jumătate de seringă de sânge, îi vezi livizi, traşi la faţă, moi. Ar fi în stare să plătească pe cineva să facă analizele în locul lor, numai să nu treacă prin calvarul de 5 minute, timp în care se leagă garoul, acul atinge suprafaţa pielii, intră în venă, extrage câteva picături de sânge, şi apoi iesă triumfător. Să nu mai vorbim despre bucata de vată îmbibată în spirt pe care trebuie s-o ţină peste "rană"...Face parte din tortură, dar o urăsc mai puţin, pentru că prezenţa ei semnifică şi finalul torturii.

Tata şi-a făcut analizele de vreo 2 ori în toată viaţa, şi atunci pentru că nu putea să scape de ele. Mai avea puţin şi leşina cand am vrut să-i arăt semnul de la operaţia de apendicită. Subliniez, am vrut să i-l arăt, pentru că nici acum nu ştie cum arată şi, sincer, de-abia se mai vede. Nu s-a mai uitat la mine o săptămână după ce mi-am pus pierce în nas, pentru că am vrut să-i arăt că nu mă doare, că pot scoate pierce-ul fără probleme, că nu e grav.

În faţa mea la analize era un munte de om. O matahală. Tremura literalmente când s-a aşezat pe scaun să-i fie luat sânge, nu s-a uitat, iar când a ieşit avea cămaşa udă de transpiraţie.

Un amic a rezistat cu stoicism vreo 2 săptămâni până să se ducă să-şi scoată o măsea care-l termina. A băgat pumnul de pastile, a încercat tot ce se putea doar ca să scape de stomatolog. Iar când finalmente s-a dus, n-a mai avut nevoie de anestezie, pentru că a leşinat pe scaun.

Menţionez doar în treacăt fobia bărbaţilor pentru femei la menstruaţie. Ar face orice să fie cât mai departe de sursa sângerării. Mai că ar pleca de acasă...
Asta îmi aminteşte de un banc pe care mi l-a spus un prieten, cu mult timp în urmă. "Cum să ai încredere într-o vietate care sângerează o săptămână în fiecare lună fără să moară?!"

Ce ne învaţă asta? Dacă vrei să sperii un bărbat, înţeapă-te la deget cu acul. Chiar dacă nu pică leşinat, clar vor începe să-i tremure genunchii.

2. De ce ţipă femeile când se sperie? Dacă au văzut un şoarece, un gândac, o umbră, în loc să elimine sursa fricii, încep să ţipe. Eventual se urcă pe un scaun, fără să se oprească din ţipat. Sincer, nici şoarecele, nici gândacul n-o să fugă dacă ţipi la el. N-o să priceapă că, de fapt, vrei să-l înfricoşezi cu strigăte războinice. Pur şi simplu n-o să te bage în seamă.

Dacă te furişezi pe la spatele unei femei şi-i faci "BUGABUGABU!", ghici ce...O să ţipe. La fel şi dacă trece o maşină prea aproape de ea, şi dacă o urci în montaigne rousse, şi dacă arunci pe nepregătite cu ceva în ea (fără să o loveşti, desigur).

Nu înţeleg această reacţie. Şi eu mă sperii, dar n-am ţipat niciodată. Mi se pare cam pueril. Şi, în plus, oricât de guturală ar fi vocea femeii în mod normal, când ţipă, ţipă ascuţit, acut, mai să-ţi spargă timpanul.

În plus, există femei pe care îmi face plăcere să le sperii. Dacă le povesteşti cum o prezenţă malefică aşteaptă ca ele să adoarmă, apoi să le prindă de picioare şi să le ducă far far away, clar nu mai dorm o săptămână, şi atunci doar cu lumina aprinsă. Dacă le spui că la 3 noaptea toate forţele întunericului îşi dau întâlnire sub patul lor, obţii acelaşi efect. Dacă le povesteşti că dacă se uită noaptea în oglindă e posibil să le fie furat sufletul, sigur îşi acoperă toate oglinzile în fiecare seară. Mă amuză să spun poveşti din astea. Da, ştiu, am o rotiţă lipsă, dar cât timp pot să îndure până să se obişnuiască?

Acum am un nou "experiment" în lucru: De vreo două luni încoace ţin o colegă în suspans cu oglinda, şi patul, şi ora trei noaptea. Încă se mai sperie, dar parcă nu aşa tare ca la început. Vă anunţ când îşi revine total din şoc.

Sintetizând...Fiecăruia îi e frică de ceva. De preferat ar fi să nu ştie nimeni ce te sperie, pentru că, dacă află, deja ai un punct în minus. Dar, dacă nu vă e frică de chestia asta, chiar aş fi curioasă cam care sunt temerile generale. Chit că sunteţi bărbaţi sau femei.