.

joi, 8 aprilie 2010

Pe partea nefericită a străzii

De când mă ştiu am avut o problemă să trec pe lângă grupuri mai mari de 3 persoane. Trebuie să ocoleşti, să-ţi chinui mintea dacă să treci prin stânga, prin dreapta sau prin mijloc direct; trebuie să te fereşti, să fii atent să nu loveşti pe nimeni, să te ţii de geantă să nu carecumva să se încurce în geanta altuia; să nu nimereşti din greşeală într-o ţigară aprinsă, să nu primeşti un pumn din neutralitate, să nu tragi pe nimeni de păr, din pură greşeală.

Până la urmă, dacă e vorba despre grupuri paşnice, create în mijlocul străzii pentru că aşteaptă autobuzul, sau semnalul de plecare, sau pur şi simplu cască gura la nu ştiu ce magazin, e ok. Într-un final ocoleşti, depăşeşti, uiţi de ei în secunda doi. Asta e varianta fericită.

Varianta nefericită arată în felul următor:

Merg lejer pe stradă. Nu vreau decât să ajung mai repede la ţintă, pentru că am mare nevoie de o cafea şi de o ţigară. Zâmbesc la mâţe, îmi rup gâtul după vreun căţel care de-abia învaţă să meargă, ocolesc tacticos vreo doi copii care încearcă să joace şotron. Deodată, în faţă mea, se conturează "varianta nefericită": grupul de băieţaşi adunaţi în faţa scării, la spart seminţe, în jurul unei sticle de bere la litru. N-am priceput niciodată de ce se adună în faţa scării şi nu găsesc ceva mai interesant de făcut; nici nu-mi bat prea tare capul, pentru că asta oricum mă depăşeşte. După cum spuneam, îi reperez. Nasol e că şi ei mă reperează pe mine. Se-ntorc toţi la unison. Nu, spartul de seminţe nu încetează, doar punctul de interes s-a schimbat de la bordură, la mine. Cine crede că privirile femeilor spintecă, n-a trecut prin priviri de "băieţaşi"; văd tot, de la faptul că port bocanci, până la câte pierce-uri am, de la ce port la gât, până la culoarea şosetelor.
Şi-ncep:
"De unde ţi-ai luat bocancii ăia?"
"Biserica lui Satan!"
"Auzi, băi, asta-i fată, sau băiat? Auzi, fata, ce eşti, fată sau băiat?"
"Vai, ce soare e afară...Chiar aveai nevoie de ochelari..."
"Băi, hai s-o facem poştă pe asta, poate îi trec aerele!"

Dacă îi reperezi de la distanţă şi treci pe partea cealaltă de stradă, se oftică rău de tot, şi mereu se găseşte unul care să vină, să-mi ţină calea, să mă apuce de mână - în cel mai fericit caz - ca să arate "cât e de cocoş".

De la un capăt la altul, totul durează câteva minute. După cele câteva minute, deja am vreo două fire albe în plus. Mai tânără fiind, aveam prostul obicei de a vocifera. Nu puteam să tac, le recomandam o oglindă, găseam ceva de spus; asta până când, de vreo două ori, era să fiu bătută. De atunci am învăţat să tac. Îmi muşc limba, strâng din dinţi, număr până la 10, toate chestiile alea psihologice despre care se spune că sunt menite să te calmeze. Şi reuşesc să-i las în urmă. Să scap doar cu refrenul ăla zumzăitor în creier.

Bineînţeles că nimic din toate astea nu s-ar întâmpla dacă aş avea un mascul feroce lângă mine. Dar ăsta e cu totul alt "episod"...

Nu pricep de ce nu schimbă replicile. Sunt aceleaşi, de când eram în liceu. Fără variaţiuni, fără noutăţi. Cred că ar scăpa mai uşor dacă ar înregistra pe bandă şi, când trece cineva, să apese "play", ca să nu se oprească din scuipat coji de seminţe. Să-şi continuie fericiţi maratonul, fără să se obosească.

Şi mai e o chestie care mă nedumereşte. În mod normal, dacă se repetă, chestia asta se cheamă hărţuire; adică, eu nu mai pot ieşi liniştită pe stradă, pentru că aceeaşi şmecheraşi fac aceleaşi glume răsuflate, ba chiar în timp capătă şi tupeu şi trec la atingeri. Pun pariu că nu numai mie mi se întâmplă chestia asta. De ce nu face nimeni nimic? Să se pună impozit pe spart seminţe în locuri publice, şi problema e ca şi rezolvată.

Sincer îmi doresc să se deschidă cluburi - gratuite, pentru că altfel n-ar avea căutare - de "aruncat coaja mai departe" sau "cea mai stupidă replică", unde să se adune cu toţii şi să schimbe impresii, pentru a putea, finalmente, să merg 20 de metri fără a fi nevoită să traversez.

11 comentarii:

  1. :)) mie mi-a placut aia cu masculul feroce ... ma abtin sa comentez mai mult de atat ...
    dar a fost tare ... ultima faza pe ziua de azi care m-a facut sa rad :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Hm, ii stiu... Recunosc, ii ignor si eu, de vreo 10 ani incoace, cel mult o privire rea, cand se impune. De sarit la bataie, n-a fost cazul, oricum, cred ca unul doi tot as bate :) Si probabil o stiu si ei :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu îmi doresc ca părinţii lor să nu le mai dea bani de ţigări,seminţe şi bere.Să nu le mai dea bani de haine şi ieşit la mall.Că ăştia dacă nu's pe scară,sunt la mall.Ce-o fi aşa atragător să mai stai pe scară...când stăteam în altă parte,mai cu ani în urmă,am fost două grupuri care s-au separat în bloc.Eh,ceilalţi numai pe scara şi gardul blocului stăteau.Au ajuns bine toţi,maşini,locuinţe moştenite.Nu ştiu care-i treaba.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Alina - ma bucur ca si de la mii de kilometri inca te mai amuz:P

    RăspundețiȘtergere
  5. @Mihaela ( Catwoman) - unul din doi, sigur dobor si eu; mai nasol e daca sunt mai mult de doi...nu cred ca mai fac fatza:-??

    RăspundețiȘtergere
  6. @Blindius - presupun ca stau la scara pentru ca stiu ca, intr-un final, masina si casa le au oricum asigurate; de ce sa-si mai bata capul si cu altceva???

    RăspundețiȘtergere
  7. exact, au totul la scara :)mai putin femei misto, se pare, dar e de inteles, nu?:))

    RăspundețiȘtergere
  8. @Mihaela ( Catwoman) - oricum n-ar sti sa repereze o femeie faina nici daca ar fi loviti de Greta Garbo:))

    RăspundețiȘtergere
  9. Vreau să dau timpul înapoi şi să stau mai mult pe scară,în cazul ăsta. :))

    RăspundețiȘtergere
  10. @Blindius - daca te consoleaza cu ceva, cand se maturizeaza au chelie, burta, si femei care stau cu ei doar pentru bani:D

    RăspundețiȘtergere
  11. Am si eu o intrebare...cati ani au baietzii astia?! Pentru ca inteleg sa faca asa cand sunt adolescenti, dar dupa 18-20 de ani deja ar trebui sa aiba un rost pe lume sau cel putzin, un pic de bun simtz..Daca nu e valabila nici una din chestiile astea, ar trebui sa intervina plictiseala sau obishnuintza si sa te lase sa treci linistita! :)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger