On ză er

Nu ascult radio decât atunci când se nimereşte să fie deschis de către altcineva. Pentru că dacă e vorba de muzică, am playlist-ul meu, pe care îl iubesc şi-l respect, iar dacă e vorba despre emisiuni, n-am răbdare să ascult până la capăt. Dar evident că-mi trece pe lângă ureche, ba în timp ce-mi fac dimineaţă cafeaua, ba în taxi, ba prin magazine. Şi da, uneori sunt chestii interesante; alteori te doare mintea de ceea ce poţi auzi.

Într-un timp, undeva pe la ora 11 seara, toţi colegii mei erau cablaţi, ascultând o emisiune de dor şi jale, de inimă albastră şi iubiri nefericite. Habar n-am postul, cert este că se lăsa deodată o linişte nefirească; nu mai respirau, nu mai auzeai decât tastaturile până când, la unison, izbucneau toţi în râs. După asta, evident, începeau comentariile. Cine ce a spus, de ce a spus-o, cum a reacţionat şi cum ar fi trebuit să reacţioneze, săracul, nefericitul, prostul. Mă rog, aţi prins ideea. O emisiune pentru persoane care n-au bani să se ducă la psiholog şi preferă să se descarce la radio...

Personal, am făcut, la un moment dat, în tinereţea mea sălbatică, o emisiune de gen. Să te sune cineva să-şi dea cu părerea despre ce ai debitat tu era tot ce ne doream. Demonstra că eşti ascultat, că eşti apreciat, că nu vorbeşti degeaba. Da, din spatele microfonului, telefoanele alea în direct sunt vitale. Şi faci tot ceea ce poţi pentru a capta interesul, pentru ca cel de acasă să simtă furnicături în vârful degetelor, să nu-şi mai găsească locul pe scaun, să-l frigă ceea ce spui tu, pentru a nu mai rezista tentaţiei, pentru a pune mâna pe telefon şi a spune două vorbe - 3 prostii - "on the air".

Până aici totul e clar. Persoana care face emisiunea se "hrăneşte" cu telefoane. Şi e normal, pentru că ăla e job-ul ei, pasiunea; telefoanele alea îi dau posibiliatea de a bea un cocktail la sfârşit de săptămână.

Eu nu pricep altceva: persoanele care sună. Nu vorbesc despre concursuri, la care se sună în speranţa de a câştiga premiul cel mare, eventual un pix cu sigla radio-ului. Vorbesc despre emisiuni gen "ce dezamăgiri ai avut în dragoste?", "cine crezi că merită să câştige alegerile şi de ce?", "câinele dumneavoastră e mai sănătos dacă mănâncă iarbă?", "se droghează tinerii din ziua de azi?", "de ce bătrânilor nu li se mai oferă locul în autobuz?" etc.

Adică, să ne înţelegem mai bine: tanti Florica stă cuminte, în fotoliul ei de acasă, aude ceva care o intrigă, care o deranjează, sau pur şi simplu se pliciseşte de moarte pentru că telenovela a fost reprogramată, aşa că pune mâna pe telefon şi-ncepe să-şi dea cu părerea. Uneori, ceea ce spune ea n-are nimic în comun cu subiectul discuţiei, dar vocea ei sună atât de frumos la radio! Nu contează că face dezacorduri, nu contează că ţipă în receptor, nu contează că a încurcat numerele de telefon, ea e "on ză er". Până săptămâna viitoare o să aibă ce discuta cu vecinele. Cum i-a pus ea la punct pe ăia de la radio şi ce le-a mai zis-o! Nimeni nu se pune cu Tanti Florica!

Făcându-mi cafeaua în fiecare dimineaţă, am observat chiar persoane care se "repetă". Care sună constant, care deja se prezintă în "stil radio", care îl trag de atenţie pe cel care întreţine discuţia. "Sunt eu, Tanti Florica...Am sunat şi ieri. Păi, vă ascult zilnic. Felicitări pentru emisiune. V-am mai spus şi ieri, dar vedeţi cât sunt de politicoasă? Nu, în legătură cu subiectul de azi n-am nimic de zis, dar îmi place să mă aud în radio. Mă ascultă şi Tanţi, de la trei. De fapt, vă ascultă pe dumneavoastră dar, mamă, ce invidioasă o să fie că eu am prins linie şi ea nu! Atât voiam să spun. Mai sun şi mâine. Şi chiar dacă nu intru "onlain" măcar să îi sune lu' Tanţi ocupat, să crape de ciudă!"

Pe bune, mă depăşeşte dependenţa de radio. Lumea a ajuns atât de plictisită, atât de singură, atât de tristă încât aşteaptă cu sufletul la gură o discuţie, fie ea şi de 30 de secunde, cu o voce oareşcare?

Am auzit persoane care sună de la muncă, persoane care sună din trafic, persoane care ţin cu o mână căruciorul copilului şi lesa câinelui, şi cu cealaltă telefonul. Nu e nimic nou, nimic vital în ceea ce zic. Dar simt nevoia să-şi dea cu părerea. E cam aceeaşi chestie ca la televizor, când în timpul emisiunii vezi mesajele telespectatorilor: "Felicitări pentru emisiune. Eşti splendidă!"; "Oamenii ăstia ar trebui arşi pe rug"; "Nişte nesimţiţi, asta sunt. Ei, şi toţi cei ca ei!".

Nu, nu-mi explic impulsul de a spune "live" o grămadă de inepţii. Nu, nu-mi explic de ce unii încă mai fac dedicaţii la radio. Nu, n-o să pricep cum unii se trezesc dimineaţa şi tot ceea ce vor e să vină emisiunea aia, să le mai zică ei vreo două. Dar, până la urmă, asta sunt eu. Persoana căreia nu-i place nici de Tanţi, nici de Tanti Florica. Dar, dacă mai sună mult la radio, sugerez să vină cu ideea unui fan club. Când îl vor pune pe picioare, pun pariu că sigla va fi "ailovtanţi" sau "aiheitflorica"...Oricum, ceva romantic. Boem ca vocea lor pe calea undelor...