Nu, n-am de gând să vorbesc despre religie.
Ieri am văzut două fetişoare - să fi avut vreo 10 ani - care aruncau cu pietre într-o alta. Pur şi simplu, în mijlocul străzii, o flancaseră şi aruncau cu pietre. Pentru că nu ştiu ce ofensă majoră le adusese. Primul gând care mi-a trecut prin cap a fost "părinţii voştri clar trebuiau să folosească prezervativul". Şi acelaşi gând îmi trece de fiecare dată când văd copii care bat din picioare în magazine, şi când văd oameni care chinuie animale, şi când aud de pedofili.
Şi mai este o situaţie din asta: atunci când aud că nu ştiu care a rămas însărcinată, a născut şi şi-a aruncat copilul la gunoi, sau l-a lăsat la orfelinat. Nu-mi plac copiii, dar mai tare îmi displac persoanele care n-au altceva mai bun de făcut decât să stea însărcinate timp de 9 luni şi apoi să se debaraseze de copil. Păi, dacă tot ştiai că n-ai de gând să-l păstrezi, de ce n-ai avortat? De ce nu te-ai protejat? De ce n-ai luat pastila de a doua zi? Nu, nu-mi spune, din cauză că religia interzice toate chestiile astea, nu? Pentru că n-ai putea păcătui atât de grav, atât de tare, şi preferi să aprovizionezi cu marfă nouă orfelinatele...
Când eram mică, îmi imaginam că orfelinatele sunt doar pentru copii cărora le-au murit părinţii, şi n-au rude care să aibă grijă de ei. Mai apoi am aflat că, de fapt, sunt pline din cauză că unele femei n-au de gând să-şi folosească capul, şi fac copii pe bandă rulantă. Cel puţin la noi.
În momentul în care s-a propus să se dea prezervative gratis în şcoli, opinia publică a fost consternată. La fel şi când s-au gândit să introducă ore de educaţie sexuală. Pentru că vezi tu, copiii sunt prea mici, prea inocenţi, prea sensibili ca să audă aşa ceva. Sunt prea fragili pentru a fi informaţi în şcoli, dar nu-s prea mici pentru a face copii la 15 ani.
Mă calcă pe ficaţi ipocrizia şi politica struţului. Dacă nu vedem, nu se întâmplă.
Şi încă ceva: persoanele alea, super religioase, care l-au descoperit pe adevăratul dumnezeu la 30 de ani, acum poartă fuste şi batic, şi fac 9 copii pentru că domnul a zis "duceţi-vă şi înmulţiţi-vă". Nu contează că trebuie să împartă o ciocolată pe lună la 9 copii, nu contează că vor creşte chinuiţi, şi ingrămădiţi, şi vor purta haine unul de la celălalt, contează doar că părinţii nu ies din cuvântul domnului. Şi când ajung acasă, după întrunirea de la biserică, se pot aştepta să afle că, în curând, vor avea şi al zecelea frate, pentru că tata nu a putut să nu sară pe mama, şi ghici ce...mama e kinder cu surpriză din nou!
Am crescut înainte şi după revoluţie. N-aveam acces la informaţie, multe le-am aflat de prin reviste gen Bravo sau Salut, înainte de a şti exact ce şi cum, dar, frate, suntem în 2010. Cred că am trecut de momentul când o discuţie sexuală se purta în şoaptă; am impresia că unele persoane mai trăiesc încă la începutul secolului trecut, crezând că pe copii îi aduce barza şi că încă mai avem nevoie de mame eroine.
Pentru că n-am de gând să continui - nu de alta, dar n-are sens, pentru că m-am făcut (sper) înţeleasă - vă las cu una dintre reclamele mele preferate. Enjoy!
Here's the same thing... I think religion is in many cases an excuse to hide they're just irresponsible with children's life.
RăspundețiȘtergereP.S. : Ce seamănă tipul din reclamă cu Boris Becker.
RăspundețiȘtergereOhooooooo,ce mai citeam Bravo şi Popcorn la rubricile despre sex,când mai apărea acolo câte o fată speriată de sarcină cu bateria de la duş,sau poze cu câte o puţă :)).Eu în şcoala generală am făcut ore de Educaţie sexuală,şi a fost ok,ne cam ruşinam noi şi făceam glume,dar avânturile masturbatorii erau la început.Oricum,am fost interesat de sport pe la 15 ani,mai îmi plăcea câte o fată,dar în nici un caz nu am fost un tânăr la pubertate cum sunt toţi răhăţicii ăştia de azi.
RăspundețiȘtergere@Blindius - dupa cum spuneam, lucrurile au evoluat. azi pana si copiii parca-s mai "dezvoltati" si nu neaparat in sensul bun al cuvantului:-??
RăspundețiȘtergerevai, ce mi-a placut articolul - foarte bun; macar de l-ar citi si cei vizati
RăspundețiȘtergere@eclpsademart - eu sper ca macar o persoana dintre cele "vizate" sa fi citit. tot ar fi ceva:)
RăspundețiȘtergere