Se putea şi mai bine

"HA! Dacă faci cumpărături în valoare de 3 milioane, ai 10% reducere. Adică trei sute de mii, pentru că dai 3 milioane! Ce hoţi!"
"Uite şi la ăştia, ce ticăloşi...Dacă te duci cu maşina veche de spălat, ai reducere de 1 milion...Adică de ce doar un milion? Ticăloşi, dom'le!"
"Ce tâlhari. Doar să te tragă în piept! Dacă iei un produs, la al doilea ai reducere 50%. Doar ca să te facă să cheltui..."
"Da, reduceri de 75%. Ce vrăjeală! De fapt, acum le dau la preţul lor real!"
"Bine că ne-au mărit prima de Crăciun...Salariile nu puteau să le mărească!"
"Mie, la sfârşitul lunii, îmi rămân cam 300 de minute neconsumate din abonament, care nu se reportează, dar tot le plătesc. Ce escroci! Păi, să-mi dea minutele alea luna următoare, că doar sunt ale mele, nu să mă tragă în piept!"
"Şi hoţii ăştia au mărit pensiile doar cu 5%. Cum să se descurce bietul pensionar cu doar 5% în plus?"
"Decât să ne dea de la sindicat pungă de Crăciun, mai bine dădeau cinci sute de mii primă..."

Hoţi, tâlhari, escroci, mafioţi...Toţi ceilalţi. Lumea toată are un singur scop în viaţă: să te tragă în piept, să te scuture de bani, să te fraierească. Nu există strategie de marketing, nu există ideea de comerţ, nu există decât ideea că, dintre toţi, tu eşti cel înşelat. Totul e doar o conspiraţie, ca să te facă să dai bani, ca să te scuture bine, ca să-ţi fure portofelul.

Mă simt depăşită de situaţie. Nu am obiceiul să mă văd ca o victimă, nici să-mi plâng de milă. Dacă vreau ceva, plătesc cât mi se cere, fără să comentez. Dacă prind sezonul reducerilor, cheltuiesc mereu mai mult decât aveam de gând, dar asta doar pentru că nu mă pot abţine. Nu-mi bagă nimeni mâna în buzunar, nu mă obligă nimeni să scot portofelul, nu-mi pune nimeni pistolul la tâmplă ca să mă duc să profit de oferta aia de 10% gratis. Dacă mi se oferă ceva, primesc. Nu mă gândesc că da, e bine că mi-a dat, dar ar fi fost mult mai bine dacă mi-ar fi dat mai mult. "Mai mult" e o sintagmă pe care o folosesc eu, pe mine, nu în raport cu ceilalţi. Pentru că nu mi se cuvine totul. Faptul că intru în magazin nu înseamnă că trebuie să mi se ofere ceea ce vreau gratis, şi dup-aia să mai cer şi o pungă în care să pun totul.

Există aici două chestii:
1. Unii cred că sunt mereu înşelaţi. Că toată lumea vrea să profite de pe urma lor, că orice reclamă e un mijloc de a-i lăsa faliţi, că în momentul în care cumpără ceva - la preţ redus, să zicem - ei sunt cei care ies în pierdere. Şi mă amuză să văd cum se aprind, cum se înroşesc, cum mai au puţin şi le plesneşte o venă pe creier când citesc pliantele cu promoţii. Pentru că nu au de gând să cumpere nimic, dar se oftică teribil pentru că alţii ar putea să cumpere, pentru că alţii au bani - şi ei au, dar preferă să-i pună la ciorap -, pentru că, în mod clar, în momentul în care a fost tipărită oferta aia, cei care au scos-o s-au gândit la salteaua lor cu bani şi la cum să-i jecmănească mai abitir.
Nu, lumea întreagă nu se învârte în jurul vostru. Nu, în mod clar pliantul de la nu ştiu ce supermarket nu a fost tipărit cu dedicaţie. Nu, nimeni nu ia bani de la tine decât dacă îi dai din proprie iniţiativă, şi asta ştim amândoi că nu are să se întâmple. Când Sfântul Petru o să îţi dea drumul în rai, nu o să facă asta doar pentru a pune mâna pe economiile tale. Deci, relax. Eşti în siguranţă. Pentru vecie.

2. Unii au obiceiul de a se lamenta non-stop. Oricât de bine le-ar fi, oricât de avuţi ar fi, oricât de mulţumiţi, ei trebuie să se lamenteze. De parcă, dacă n-ar face chestia asta, tot universul s-ar prăbuşi. Nu le dai nimic, e de rău. De ce nu le dai nimic? Le dai ceva, e de rău. De ce nu le-ai dat mai mult? Le dai mai mult, e de rău. Nu puteai să le dai tot?
Se plâng de salarii, de chirie, de muncă, de partener, de conexiunea la net, de soartă, de sarmalele de sâmbăta trecută, de gaura aia din asfalt, de direcţia vântului, de mărimea portocalelor, de climă, de tot. Pentru că orice ar avea, parcă are gust mai bun dacă strâmbă din nas şi spun că se putea şi mai bine. Pentru că, dacă ar spune "asta e bine", cred că le-ar sta pulsul, şi ar muri pe loc.

Din câte am observat, singurul lucru de care nu se plâng sunt ei înşişi. Şi singurii care nu vor să profite de pe urma lor sunt tot ei.

Mă gândesc că ar fi un experiment interesant să-i aduni pe toţi şi să-i laşi o săptămână închişi, într-o cameră. Una din două: ori dezvoltă La Cosa Nostra în variantă autohtonă, ori îi găseşti încleştaţi de beregată, pentru că s-au tras în piept la porţiile de mâncare. Ghiciţi ce variantă prefer:P