De-a gânditul

Nu mă pricep la politică, nu-mi place politica, nu urmăresc jocurile politice. Ca orice persoană de genul ăsta, am simpatiile şi antipatiile mele, bazate pe cum se prezintă omul respectiv şi pe ceea ce spune, în momentul în care se nimereşte să-l aud eu. Nu ţin cu nici un partid pentru că am impresia că - la noi cel puţin - ideologiile s-au cam amestecat, şi nu se mai ţine cont decât de "cum să-i facem altuia în ciudă". N-am mers la ultima votare pentru că nu mi-a păsat dacă iese Băsescu sau Geoană; recunosc însă că aparenţa lui Geoană mă cam sperie. La fel şi Crin Antonescu. Nu ştii la ce să te aştepţi de la o persoană cu ochii ăia. Bineînţeles că aş fi prima la vot dacă lupta s-ar da între "oricine" şi Vadim Tudor, sau între "oricine" şi Gigi Becali; aş vota, în ambele situaţii, cu "oricine".

Ce mă aduce la disperare însă e atitudinea "votez cu X, pentru că mama şi tata spun că el e bun; el e drept, cinstit şi le spune". Acel "le spune" mă dă pe spate. Păi, frate, dacă vreau să-mi fac campanie, normal că şi eu "le spun". Dacă n-am destulă minte să-mi creez o campanie electorală de sine stătătoare, normal că mă apuc să-i critic pe cei care conduc acum, pentru că asta prinde la public. Şi-n plus, faptul că "le spun", nu înseamnă că o să şi acţionez în consecinţă; înseamnă doar că am chef să fac valuri, şi cel mai uşor mod de a le obţine e să-i înjur pe ceilalţi, pentru a ieşi eu cât mai "cinstit, curat şi pur".

Revin însă la votul "pentru că aşa spune mama". Se presupune că, la 22-24 de ani, deja gândeşti singur. Deja ai văzut câte ceva din viaţă, ai trăit puţin, poţi să-ţi formezi singur o părere, fără să te mai ţii de fusta mamei. Chiar nu-ţi poţi da singur seama că o persoană care ar înghesui ungurii şi rromii pe un stadion şi le-ar da foc nu e tocmai ok? Nu-ţi sună puţin ciudată afirmaţia respectivă? Nu te pune pe gânduri? Poate chiar ai colegi unguri, şi colegi rromi, care nu te-au lezat niciodată, cu care ieşi la cafea în pauză, şi despre care ai constatat că sunt mai mult decât ok; nu te-ar durea inima să-i trimiţi pe stadion?

Aveam în liceu o colegă care ţipa sus şi tare că, după ce va avea drept de vot, va vota cu Vadim. Întrebată fiind de ce, răspunsul venea invariabil: "Tata zice că le spune." Ca şi acum, n-aveam o apartenenţă politică, dar puteam să-ţi spun de ce n-aş vota eu cu cutare sau cutărescu. Şi n-avea nici o legătură cu antipatiile din familie. Pur şi simplu era o părere pe care mi-o formasem fugitiv, probabil în necunoştinţă de cauză, dar era părerea mea proprie şi personală. Nu m-a ghidat nimeni de la spate pentru a ajunge la ea.

Ştiu că nu urmează, deocamdată, nici o "votare". Ştiu că subiectul e epuizat de mult. Mai ştiu însă şi că persoanele care susţin ceva pentru că aşa au învăţat în familie vor exista întotdeauna. Şi degeaba îşi iau permis, şi doctorat, şi mai fac încă vreo 3 facultăţi dacă ajung la 40 de ani să gândească la fel cum gândeau la 16, adică după tiparele părinţilor. Mă-treb uneori, oare e atât de greu să gândeşti singur? Sau e doar mult mai comod să iei "de-a gata", ca să nu carecumva să-ţi strici câţiva neuroni gândind liber?