Unde stăm în taxi

Merg mult cu taxi-ul. Nu pentru că mi-e lene să merg pe jos, ci pentru că, uneori, chiar nu am timp. Ca să mai "salvez" câteva minute de somn, ca să mai "trag" de alte câteva în faţa cafelei, ca să nu pierd trenul, taxi-ul mi-e cel mai bun prieten.

Nu-mi plac maşinile decât pentru că te duc repede dintr-un loc într-altul. Îmi displace mirosul de benzină; îmi displace faptul că oricând poate intra cine ştie ce tolomac în maşina ta, făcând-o pilaf; îmi displace ideea că te pot lăsa frânele. În plus, am - de când mă ştiu - rău de maşină. Dacă şoferul ia curba mai brusc, dacă drumul e plin de gropi - bine, recunosc, şi o singură groapă e de ajuns -, dacă am ghinionul să nimeresc printr-o zonă cu serpentine, când cobor am o figură anume, puţin verde, puţin trasă, cam traumatizată. Ăsta e unul dintre motivele pentru care merg mereu pe "locul mortului". Adică da, locul de lângă şofer. Inclusiv în taxi.

Deci vă puteţi imagina ce figură am avut ieri, când am aflat - din întâmplare - că "o femeie nu stă lângă şofer în taxi", conform codului bunelor maniere. Afirmaţia a fost însoţită de o mimică de dezgust pentru femeile "alea", care nu respectă această regulă arhicunoscută. În plus, se pare că trebuie să stai în spate, în diagonală cu şoferul, şi numai bărbaţii au voie să stea în faţă. Plusez, bărbaţii au voie să stea în faţă doar dacă nu sunt însoţiţi de o femeie, sau dacă sunt turişti şi vor să vadă oraşul.

Nu mi-a venit să-mi cred urechilor. Deja am fost trasă cu mult în trecut, când o doamnă nu era doamnă dacă se aşeza pe capra lângă vizitiu, sau dacă avea tupeul să călărească altfel decât pe şa pentru femei. În trecut, când femeile clar nu aveau aceleaşi drepturi ca bărbaţii, când dacă râdeai în public erai considerată "de proaste moravuri", când "ţi-am văzut glezna" era apogeul sexului. Şi, dacă stau şi mă gândesc bine, era o vreme când o femeie singură nu putea să ia taxi-ul, pentru că doar anumite femei mergeau neînsoţite; când o femeie nu putea să oprească un taxi, pentru că bărbatul era cel care trebuia să-i facă semn, altminteri îi diminuai "bărbăţia"; când numai gândul la "taxi" era interzis oricărei femei respectabile.

Bun aşa, mi-am zis, sperând să fie doar o părere singulară. Dar ghici ce! Se pare că majoritatea colegilor mei consideră dovadă de proastă creştere să te aşezi lângă şofer. Că nu e etic, moral şi drept. Că e ciudat şi ameninţător pentru legile buneicuviinţe. Că e degradant. Că, reluăm, trebuie să fii bărbat ca să stai lângă şofer. Mă întreb dacă sexul şoferului influenţează cu ceva regula asta. Adică, dacă şoferul e o femeie, bărbaţii trebuie să stea în spate şi femeile în faţă? Până la punctul ăsta n-am mai ajuns cu discuţia...

Da, mi se pare deplasată această "regulă". Pentru că, din punctul meu de vedere, s-a născut din ideea că cel care conduce e servitor, iar stăpânii nu stau lângă servitor. Mai târziu, s-a transformat în faza aia, conform căreia, o femeie nu poate sta lângă un bărbat fără a-şi "păta onoarea", decât dacă acel bărbat e soţul, tatăl sau fratele ei. Apoi, doar curvele iau taxi-ul neînsoţite, şi aşa mai departe. Dar, sincer, credeam că am trecut de perioada aia. Credeam că suntem, totuşi, în alt secol decât cel în care a fost scris "codul bunelor maniere" - care, între noi fie vorba, ar trebui să aibă bunul simţ să fie revizuit şi up-datat. Credeam că atât timp cât femeile şi negrii au drept de vot, cât s-a obţinut egalitatea aia pentru care s-a militat atât, cât putem fi Lady Gaga, şi Marilyn Manson şi Bowie fără a fi consideraţi altfel decât foarte tari, putem trece peste locul în taxi. Se pare că progresul e, în continuare, o chestie de nuanţe.

Şi dacă a sta lângă şofer e un atribut al bărbaţilor, atât timp cât în faţă nu mi-e rău, şi am loc pentru picioare (sună ciudat, dar în spate rareori am destul loc) atunci sunt femeie până la portieră; tot drumul sunt bărbat, iar când cobor mă remetamorfozez în femeie. Asta dacă altfel nu se poate...