La coadă cu pensionarii

Bătaie pe fructe

În timp ce aşteptatam ieri, într-o pauză, să-mi iau cafeaua, îmi pică ochii pe reportajul de mai sus. După cum ştiţi, am boală pe persoanele ahtiate după chestii gratis. Mi se pune pata când văd că unii sunt în stare să moară pentru două banane nenorocite, doar pentru că sunt gratis. V-am povestit deja faza cu Adevărul de seară, care se distribuie gratuit, şi care cauzează cozi fabuloase în plin centru al oraşului - şi nu, nu e un oraş mic, şi nu, nu vorbesc despre persoane care nu au după ce bea apă, ci de persoane dependente de cuvântul "gratis".

Cele câteva sute de persoane care au stat ieri 7 ore la coadă pentru "cadoul" promis de magazin m-au făcut - din nou - să mă îndoiesc de capacitatea de a gândi a unora. Nu i-a pus nimeni, s-au aşezat acolo din proprie iniţiativă, şi tot ei se plângeau că le scade tensiunea, că nu mai pot respira, că le cedează inima. Eu ştiu una şi bună: dacă simţi într-adevăr că nu mai poţi, dai naibii toate promisiunile de îmbogăţire de pe urma câtorva fructe, şi te duci acasă. Nu, dom'le, că ei sunt pensionari, şi au antrenament la cozi, şi stau acolo până crapă decât să le ia altul locul. Şi eu am bunică pensionară; şi are pensie mică, şi întreţinere de plătit, şi medicamente de cumpărat, dar nu ştiu să se fi îmbulzit la vreo coadă doar pentru că e în trend. A stat frumos acasă, în fotoliu, în timp ce vecinele asudau pentru 2 postocale, şi a considerat sub demnitatea ei să se amestece cu gloata. Şi nu cred că a regretat vreodată.

Nu ştiu dacă e caracteristică generală pentru români, pentru pensionari, sau pentru oameni în general, dar înebunesc când le spui că există cea mai mică şansă să fie ceva gratis. În fiecare an, când face vreo biserică sarmale, se calcă în picioare pentru ele, chit că acasă au friptură, şi cozonac, şi ouă, şi frigiderul plin; de ce să consume din rezervele proprii, când alţii mănâncă sarmale sfinţite?

Sincer, mi-e scârbă. Şi eu spun foarte rar asta. Mi-e scârbă de nivelul la care ajung anumite persoane, mi-e scârbă că unii au atât de puţin respect de sine încât ajung să se calce în picioare şi să se şi plângă de faptul că nu sunt respectaţi. Păi, cum să fie respectaţi, dacă ei nu se respectă? Pentru cei care îşi trăiesc ultimele zile stând la cozi, pentru cei care speră să se sature din mostre gratuite, pentru cei care se cred năpăstuiţi, o strigă sus şi tare, dar nu fac decât să se afunde în mocirlă, am doar un singur gând: aşa vă trebuie! Şi nu, nu mă impresionează nici criza voastră de astm, nici atacul cerebral pe care sunteţi pe cale să-l aveţi, pentru că vi-o faceţi cu mâna voastră. Cu ambele mâini.