Oricum, cu de la Ioana citire:
1. Recunosc persoane pe care le-am cunoscut cu mult, mult timp în urmă. Chiar şi pe colegii de la grădiniţă îi ţin minte, cu tot cu nume.
2. Dacă fredonez o melodie, trebuie neapărat să termin versul, altminteri nu mă simt "întreagă".
3. Verific de două ori dacă am închis uşa, şi tot am impresia că nu e închisă ca lumea.
4. Am o colecţie întreagă de jucării de pluş, la care n-aş renunţa nici în ruptul capului, cu toate că multe dintre ele sunt doar cu câţiva ani mai mici ca mine.
5. Nu mă pot abţine să nu cumpăr ceva ce-mi place foarte mult, chiar dacă ştiu că bugetul meu se va simţi cam lovit după chestia asta.
6. Îmi place cum miroase mâncarea pentru pisici.
7. Nu suport mănuşile, pentru că am senzaţia că nu pot respira dacă le am pe mâini.
8. Folosesc doar roll-on bărbătesc.
9. Nu suport să mă atingă cineva pe păr.
10. Uneori văd mirosul emanat de ceilalţi.
Mda, nu e nici completă lista, nici atât de gravă, încerc să mă conving...
Oricum, ştiţi faza. Pe bază de autoservire, puteţi recunoaşte ce ciudăţenii aveţi (sau, mă rog, ce consideraţi voi că aveţi ciudat, în plus faţă de ceilalţi).
wow, cata promptitudine, I'm impressed :-P
RăspundețiȘtergerebag seama ca ma regasesc f bine in punctele 1, 3, 4 si 5. Ai zice ca e mult sa ti se ceara sa enumeri 10 ciudatenii, cand colo noi nu stim ce sa alegem :-))))
@Ioana - pai, nu stii ca oamenii cei mai buni au cele mai multe ciudatenii?:)
RăspundețiȘtergere:)) Si eu am problema cu usa :) Chiar daca o verific, pe la jumatatea drumului ma intreb , oare am incuiat-o? Si daca vad ca am cheile in geanta, cel mai probabil cred ca da :))
RăspundețiȘtergereo, da:-)))) nu-mi mai zice de-astea ca mi se urca la cap :-P
RăspundețiȘtergeretotusi, nu mi-e clara faza cu mirosul emanat de ceilalti...cum adica "il vezi"? :-)
Frate, eu am senzatia ca nu pot respira cu dres pe sub pantaloni :) si chiar nu port, decat poate la -25 de grade C sau mai putin!
RăspundețiȘtergere@Ioana - adica am senzatia ca mirosul ala se transforma in ceva "palpabil"...ca o aura verde, toxica:-??
RăspundețiȘtergere@Mihaela ( Catwoman) - cunosc senzatia. n-am mai purtat dresuri de prin clasa a patra, cand erau dresurile alea din bumbac, mate. trebuie sa le stii;)
RăspundețiȘtergere@Camelia - oh, da, dresurile de cosmar, care aveau doua dungi la spate, doua cusaturi, care iti intrau una doua in fund, sa ma scuze pudicii, si de care voiam cu tot sufletul sa scap!:) acum, ciorap doar cu adeziv, doar la ocazii speciale:) thank God for progress:)
RăspundețiȘtergere@Mihaela ( Catwoman) - deci dresurile alea erau bau-bau...si mai ales daca erau albe, trebuia sa ai grija sa nu se murdareasca, si era inevitabil. macar in genunchi si tot se murdareau. si, in plus, eu nu prea cadeam, dar de fiecare data cand am cazut, aveam dresuri:-l
RăspundețiȘtergereMania cu usha o am si eu :)) aproape zilnic am impresia ca n-am incuiat-o bine, dar nici nu ma intorc inapoi ca sa verific pt a nu stiu cata oara, de teama sa nu am ghinion dupa :))
RăspundețiȘtergere